Testamentul lupului alb

Nu vreau să fiu în haită şi flămând,
Prefer să-l văd pe cel ce mă împuşcă,
Să ştiu că timpul trece ca un gând...
Şi el flămând... Să simt că viaţa-mi muşcă...

Zăpada iernii-i uneori prea mare,
Şi drumul, singur, nu mai pot să-l fac,
Însă mi-e greu şi nu mai am răbdare,
Şi-aştept ca timpul să-mi găsească leac.

Prin faţa mea trec haite-nflămânzite
Spre un himeric ţel neînţeles,
Mânate de-ale simţului ursite...
Instinctualul drum către regres.

Zăpezile sunt mari şi cad întruna,
Mutând hotare înspre necuprins,
Iar dacă uneori răsare luna,
Presimt că-i vremea să m-arăt învins.

În haită pot să fiu un anonim,
Dar viaţa n-o pot duce clandestin.
Chiar dacă am un drum de-nsingurat,
Nu vreau s-ajung în haită lup turbat.

poezie de Daniel-Dumitru Darie din Anonim mereu (17 iulie 2008)
Adăugat de Daniel-Dumitru Darie
Votează! | Copiază!