Stelele care nu pier
Năvălește toamna-n ceruri,
Ploi rotunde se abat
Când zorește sus, în zare,
Vântul peste vârf de brad.
Suflete-n adunătură
Curăță crengi impregnate
De rugina adunată
Peste rugăciuni în sate.
Piatra prinde promoroacă
Peste lumânarea ei,
Semnele adună-n mine
Greieri negri mititei.
Vor cânta în toamna-n care
Eu voi năvăli spre cer
Lăsând tinei doar lumina
Stelelor care nu pier.
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre stele
- poezii despre lumină
- poezii despre vânt
- poezii despre sat
- poezii despre religie
- poezii despre ploaie
- poezii despre negru
- poezii despre muzică
- poezii despre lumânări
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.