Nebunul şi Dunărea

Nebunul iese din mănăstire
Descurcând privirile
Din crengile pădurii.
Întunericul
I-a pus frunzele pe buze,
Inima îi crapă
De însetarea închipuirii,
Azi merge să-şi facă
Buletin de libertate,
Îl iau cu maşina
Şi ţipă ca un senzor
Predispus stângăciei.
Poştaşul nu-i aduce pensia,
Poştaşu-i nebun de spânzurat
Cu nojiţe de tei înflorit
Să nu-i pută carnea
De drac tămâiat cu rachiu,
Pensia nebunului
Înghite pensia mea.
Când îl las în Tecuci
Îmi cere mărunt
Să-şi cumpere
Un tractor jucărie,
Ştie el ce ştie
Despre omul care
Şi-a luat un tractor...
Nu-l cert că dă cu pumnii în geam,
Ţipă în gura mare
Rotundă cât luna.
Vreau pâinea Domnului,
Nenorociţilor.
Face crucea lui Gigi Becali
Şi-şi poartă umbra
Prin centrul oraşului.

*

Ajung pe Faleză.
Lumea se adună
Ca ciorchinii în ciocuri de grauri.
Oare cum a ajuns nebunul
Înaintea mea
Ţinând în braţe,
Peste apele învolburate,
Crucea?
Sub aripile ecoului
Sufletul lui se înalţă,
Odată cu întrebarea mea,
Către colacul de stele!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Votează! | Copiază!