Dor

Sub arzătoarea creastă,
a timpului de dor,
Aliniate, stau
milioane de secunde;
Pe de-asupra lor,
eu tare-aş vrea să zbor,
Căci mă simt prea mic
în faţa-aceastui munte.

Căţărat, deja,
pe vârful unei ore,
Zilele, privesc,
ce ard atât de crunt
Şi în urma mea,
minutele minore,
Ce cu-atâta greu,
prin dor, le-am străbătut;

Apoi cobor uşor,
trecând prin amintiri
Şi-nviorat mă simt
de tainica-mi poveste,
Ce a-nceput demult
prin dulciile priviri,
Şi iarăşi urc, pieptiş,
învăpăiate creste.

Prezentul, parcă, este,
tot mai ascendant;
Viitorul şi trecutul
s-au învelit în ceaţă;
Deasupra mea, apasă,
un nor incandescent,
Dar, prin credinţă, urc
spre zarea cea albastră;

Şi tot urcând, cu greu,
pe culmile de dor,
Am coborât, de-odată,
pe gândul revederii;
Mai sprinten e acum,
al meu, trudit, picior,
Mai aproape sunt
şi braţele chemării.

Urcând pe povârnişul
ultimilor zile,
Simt o adiere
de dincolo de timp,
Ce smulge, din septembrie,
ultimele file
Şi mă-nvăluieşte
cu al iubirii nimb.

Pe arzătoarea creastă,
a timpului, de dor,
Sub care, crunt, au ars
milioane de secunde,
Dragostea, acum,
mi-a dat aripi să zbor
Şi iată-mă, trecut,
dincolo de munte!

poezie de Sergiu Mănuş (septembrie 2005)
Adăugat de Sergiu Mănuş
Votează! | Copiază!