Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Prin maci de dor arzând

Ce hoți de vise oarbe din mine te-au furat
Și cine te ascunde în umbre de tristețe,
De nu-mi răspunzi în oaza nestinsului oftat
Ce nostalgii străine te-au nins iar cu tandrețe?

Ce straie de-nserare te-au dezbrăcat de mine
Și unde să-ți caut dorul cu suflet exilat?
De toate-s vinovată, eu nu știu fără tine,
Nici să-nfloresc din muguri, nici să zâmbesc curat.

Ce ore blestemate te-au rătăcit hapsâne
De nu îți simt parfumul, nici licărul din gene?
Pendule sacadate în amânări păgâne
Îmi adâncesc amarul în nopți de Sânziene.

Ce sunt fără de tine? Solstițiu de opreliști.
Mi-e inima rănită și nu găsesc răspuns,
Veșminte sângerânde brodate cu neliniști
Și-o vină fără vină cu suliți m-a străpuns.

Ce fluturi ai iubirii să îți trimit în noapte
Să îți măsoare dorul prin care eu te chem,
Să simți și tu dezastrul bețiilor din șoapte
Și cum să strig mai tare prin vânturi care gem?

Ce ploaie de risipă, ce doruri, ce dileme?
Cu mine plâng toți sfinții și ochi de înger blând,
Îi reproșez secundei că nu vrea să te cheme,
De-ai auzi suspinul prin maci de dor arzând.

poezie de
Adăugat de Ines Vanda PopaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Votează! | Copiază!

Distribuie
calendarNu este introdusă data nașterii pentru Ines Vanda Popa. [Caut pe Google] [Adaug data nașterii]

 

Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.


Comentariu

Numele (obligatoriu)

Adresa de e-mail (nu e publicată, este important să fie scrisă corect)

Dacă ai cont în Forum, este valabil și pentru comentarii sau alte facilități. Autentificare »

Comentariul trebuie să aibă un ton civilizat și să se refere la subiectul citatului, altfel va fi șters. Pentru mai multe informații despre criteriile pe care trebuie să le respecte comentariile, citiți Regulamentul.

Pentru a discuta despre alte lucruri decât cele care respectă tematica acestei pagini, se poate deschide un subiect în Forum.


Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Discuții similare în Forum

Mai multe în Forum »

Fani pe Facebook