Mana limbii române
Legendele cresc în copacii care râd cât zarea,
Căprioarele aduc iezilor din povestire sarea,
Sufletul albastru intră-n starea înălțimilor,
Crezul limbii întrece zborul lăstunilor.
Geografia țâșnește cu sânii de mere rotunde
În toamna cu frunze-ngenuncheate, profunde,
Ard drumuri de aripi uscate de aer și zbor,
Argila din oasele lumii e seva prin care nu mor.
Am urcat în conștiința veșniciei anume,
Sunt mulțumit să am trăiri, viziune
Sub magica mătase ce-ncinge luna plină
Mana limbii române în miez de lumină!
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre zbor
- poezii despre înălțime
- poezii despre viziune
- poezii despre toamnă
- poezii despre timp
- poezii despre sâni
- poezii despre suflet
- poezii despre râs
- poezii despre mulțumire
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.
Unele dintre comentariile pe care le-ați adăugat în ultima lună au fost eliminate, nerespectând Regulamentul. Pentru a evita o suspendare a dreptului de a scrie comentarii, este recomandat să respectați regulile și să nu vă angrenați în certuri sau alte discuții care derapează.