Impediment în existenţă...

... sunt condamnat
să dispar într-o zi, în noapte,
de pe pământ, de pe lume
şi n-am cum să mă scap,
să sar în levitaţie,
departe...
supus la gravitaţie,
o lege ce nu ştiu să o fi votat
anume
şi-i loc imens unde să-ncap,
cu suflet şi cu trup...
nu pot să fug, erup,
că am un uriaş balon de-atâtea gânduri,
adunate heliu
sub un craniu distorsionat
în coduri, împrăştiate-n râuri curgătoare,
prunduri,
prin multe, multe ţări, un al meu imperiu,
umblat în lung şi-n lat
printre idei fermecătoare
în chipuri de femei
ce-şi vând de zi cu zi
din trup
să fabrice o experienţă
în mulţi ca mine, puradei,
-eufemistic la copii-
ce tot mă îngroapă, mort neevident,
mă îngreunând milenii de impediment,
să pot de-aicea să mă rup,
să fiu doar existenţă...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (19 septembrie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Votează! | Copiază!