| daniel stanciu [din public] a spus pe 16 ianuarie 2011: |
| Pai tine-o pe asta de la inima, ca sa fie doua. |
| Katia [din public] a spus pe 16 ianuarie 2011: |
| Daniele, tare scremut umorul tău! |
| daniel stanciu [din public] a spus pe 16 ianuarie 2011: |
| Katia, binefacatorul da, nu ia. |
| Katia [din public] a spus pe 16 ianuarie 2011: |
| Daniel, binefăcătorul este o persoană care face un bine cuiva. Luându-i o piatră de la inimă însemna ca l-a scăpat de o grijă, de un zbucium. Însă omul nu e niciodată mulțumit și vrea ca binefăcătorul să-l ajute să scape de toate apăsările sufletești. |
| daniel stanciu [din public] a spus pe 17 ianuarie 2011: |
| Katia, mersi pt. explicatii. Gluma lui Butulescu: piatra de pe inima/piatra de la rinichi era infiorator de previzibila. Cand beneficiarul solicita un ajutor suplimentar facand aluzie la o a doua piatra, binefacatorul in marinimia sa, i-ar putea oferi pe prima. Stii cum se spune: "cu o mana da, cu alta ia." Asa ar avea mai mult "miez", glumitza "aforistica" a lui Butulescu. Cel care vrea mai mult decat i se ofera, i se poate da si ce nu a cerut. Si s-ar putea sa nu aiba suficienti rinichi ca sa poata duca pietrele care i se dau inapoi. |
| Lenore [din public] a spus pe 17 ianuarie 2011: |
Katia! Nu-ți mai pierde vremea cu Daniel! Explicațiile tale sunt clare. Tot blabla-ul lui ne arată la fel de clar că avem de-a face cu un om care nu știe cum să-și omoare timpul liber. Timp care la el înseamnă 24 ore pe zi.
Deși gluma (cam ușoară) e "înfiorător de previzibilă" el n-a priceput-o nici măcar acum.
Daniel e un om de mare profunzime. Scufundat în Groapa Marianelor n-are cum să vadă obiectele ce plutesc pe suprafața oceanului.
Daniel scria undeva că în adolescență a scris literatură, dar a renunțat repede, din motive de bun simț.
Când va primi (probabil de la FMI) următoarea tranșă de bun simț va renunța, probabil, și la critică.
Un creator ratat nu va deveni niciodată un critic rasat. Critica e mai mult decât creație. Înseamnă judecată estetică. |
| daniel stanciu [din public] a spus pe 17 ianuarie 2011: |
| Lenore, am scris in adolescenta niste poezele (nu poezii, draga) lipsite de virtuti literare. E un episod banal din viata unui om. N-am scris de dragoste, ci de moarte ca sa le pacalesc pe tipe. (Nu era nicio morbiditate la mijloc, cum ma taxai tu ca un Freud de cartier marginas). Asta nu ma face un creator ratat. N-am avut niciodata visuri auctoriale. Apoi imi atribui, cu o ferocitate demna de un adversar mai redutabil decat mine (reprosandu-mi mie lipsa de bun simt) titulatura de critic literar (fireste "ratat"). Nu am deloc senzatia ca prin comentariile mele (sa le numim impresii de cititor) as poza in critic literar. Apoi, imi spui ca nu-l inteleg pe Butulescu. S-ar putea sa ai dreptate. Eu nu voiam sa explic poanta lui Butulescu (simpla, de altfel). Eu am spus doar cum ar putea raspunde binefacatorul la pretentiile nepricopsitului ala apasat de diverse pietre. In viata nu e ca in Biblie: "cere si ti se va da." Adesea se intampla taman invers: "Cere, si ti se va lua." Recunosc ca brutalitatea afirmatiilor dvs. (pugilistice de-a dreptul) ma cam deranjeaza. Daca veti continua in acelasi mod, s-ar putea sa va ignor. Ce spuneti despre criticul de arta e de un comic absolut. "Critica e mai mult decat creatie".... Sublim. Subscriu total la afirmatia opusa. Daca ar fi dupa dvs., Calinescu este superior lui Eminescu pentru ca al doilea doar scrie, iar primul emite "judecati estetice" despre munca poetului. |
| nona [din public] a spus pe 18 ianuarie 2011: |
mie nu mi se pare ca poanta e simpla, nici usurica, fiindca nu se opreste la o interpretare de genul "iti dau un deget si tu imi iei toata mana". n-a zis "multumesc ca mi-ai luat piatra de la inima, dar mai am una si pe suflet", ci i-a cerut ceva imposibil binefacatorului (in caz ca nu era un vraci, chirurg sau medic urolog).
cand prindem un om care ne face un bine suntem tentati sa ii cerem si ce nu ne poate da. |
| daniel stanciu [din public] a spus pe 18 ianuarie 2011: |
| Ciudate pietre avea cetateanul asta: pe suflet, pe inima... Sunt convins ca avea roci si pe constiinta si spirit. Nici pomeneala de asistenta medicala (sau para-medicala). Omul a vazut ca binefacatorul stie sa extraga pietre. Si l-a rugat sa continue procesul extractiv si in alte regiuni anato-morale. Poanta se opreste exact la ce ai zis: supralicitarea actului de binefacere. Daca incerci s-o "salvezi" imprimandu-i un talc filosofic (Sa-i cerem binefacatorului, ce nu ne poate da) esti libera sa o faci. "Nu ne poate da" in sensul ca nu are puterea (nu disponibilitatea) sa o faca. Adica e in genul: ti se strica robotul de bucatarie si apelezi la serviciile vecinului care este electrician. Dupa ce-ti repara aparatul, iti amintesti ca ai si un aparat digestiv care da rateuri. Si ii soliciti o interventie eficienta. Tipul insa e electrician si nu medic. Desi este binefacator de vocatie, este electrician de profesie. Ca atare nu te poate ajuta, desi ar vrea, saracutul de el. Interesant punctul tau de vedere, dar nu cred ca se aplica in acest jocul ("calamburesc") de pietre imaginat de Butulescu. |
Textul original este scris în limba română.
Antologia aforismului românesc contemporan, ediția a II-a