Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

creștinism
Creștinismul este o religie absolută, dar, vorba lui Gandhi, are un cusur: e prea perfect! Poți să-l imiți, imperfect, dar una e imitarea și alta e participarea care te face să te realizezi în tine, prin el, în mod total.

definiție celebră de
Adăugat de Lucian VeleaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Votează! | Copiază!

Distribuie
necunoscutNu cunoaștem unde a fost publicat prima dată acest citat. Dacă știi, poți trimite o semnalare.

 

1
Costache Ariton [din public] a spus pe 12 februarie 2009:
Codreanu a încercat să coboare acest absolut creștin la nivel social.Ortacilor săi le-a cerut acest absolut tot timpul.Cand a amenințat cu legi care sa pedepsească corupția, l-au sufocat.Nea Petrică este în totul în vederile căpitanlui
2
Bulă [din public] a spus pe 12 februarie 2009:
Superbă ideea lui Țuțea,

Dar și comentariul d-lui Ariton
este superb.

Am sesizat imediat
simpatia acestuia
pentru dreapta creștină
și Căpitan.

Intuiesc șicanele comuniste ulterioare,
deși n-am apucat să citesc capitolul
cu lupta anticomunistă a d-lui Ariton.

Toate astea mă fac să regret
unele afirmații ale mele,
mai precis tonul lor,
exagerat de mușcător.

Dar eu sunt Bulă.
Joc rolul bufonului cult,
trebuie să fac neapărat
să râdă
intelectualitatea progresistă
de la orațe și sate.

Dl. Ariton are o mare profunzime,
iar în știință
face un lucru extraordinar:
QUIJOTIZEAZĂ!

Acest verb superb (quijotizar)
a fost introdus de Miguel de Unamuno,
unul din marii exegeți ai lui Don Quijote.

Unamuno demonstează clar
că eroul lui Cervantes
nu este nici pe departe un personaj de comedie.

Numai proștii
au râs, râd și vor râde mereu
de năstrușnicele "hazanas"
ale bătrânului cavaler rătăcitor.

Arhetip uriaș,
Don Qujote este unul din cele mai nobile
și mai tragice personaje
ale literaturii universale.

Mai în glumă,
mai în serios,
el arată lumii
fețe nevăzute și nebănuite
ale acesteia,
cu o încărcătură poetică gigantică.

Trebuie să ai inimă sfântă de poet,
pentru a vedea coiful lui Mandrino,
acolo unde orice licențiat din Salamanca
vede doar un banal lighienaș de bărbier...

Firește,
toată mediocritatea relativ întreagă la minte
a râs și va râde de viziunile lui Don Qujote,
socotindu-le nebunii.

Chiar și Sancho,
de la înălțimea măgarului său,
la început nu înțelege idealurile stăpânului.

Dar în final se întâmplă ceva uluitor.
Lumea inteligentă și cu bun simț
se lasă sedusă de fantasmele cavalerului.

Sancho crede că va fi guvernatorul
unei insule nedescoperite încă,
crede în Lemnopiron,
crede în uriașii cu brațe lungi,
care numai celor proști
le apar sub forma unor mori de vânt.

Când scriu aceste rânduri
am lacrimi în ochi.

Îmi pare sincer rău
că pământul e rotund.
Că visăm la nemurire
călare pe o minge de piatră
care se învârte bezmetică prin spațiu.

O, unde e pământul sfânt
al copilăriei mele
plat și stabil,
sub coviltirul albastru al cerului?
Unde e soarele acela pur și prietenos,
rotund ca o monedă de aur,
care răsărea regulat,
ridicându-se din pădure
după cum îi cântau cocoșii?

Unii vor râde,
dar eu niciodată n-am vorbit
mai serios ca acum.

Văd în ochii d-lui Ariton
candoarea nobilă,
seninătatea înălțătoare și pură
a lui Don Quijote...

Când m-a descoperit la Comentarii
i-a făcut plăcere să creadă
că sunt un Cavaler al Înțelepciunii Sublime.
Deși, cred eu,
bănuia că sunt unul din catârgiii glumeți,
unul din veselii negustori de porci
din lumea pestriță a lui Cervantes.

Și-a deschis sufletul în fața mea.
L-am ascultat atent,
după care i-am smuls coiful superb
și i l-am aruncat în țărână,
spunându-i brutal:
"Prietene, acesta e doar un lighean!"

După care am râs discret,
împreună cu liota mea de academicieni,
fabricați la Ștefan Gheorghiu.

Dar El mi-a mulțumit, totuși.
Și-a luat ligheanul de jos.
Și l-a pus pe cap și a plecat mai departe
prin lumea incredibilă a plăsmuirilor sale.

Iar eu am rămas stingher,
cu un teanc de diplome în mână.
Îl privesc cum se duce.

Și,
în măsura în care se îndepărtează,
paradoxal,
îmi pare tot mai mare,
îmi pare un uriaș din timpurile imemoriale.

Pe capul Său,
ligheanul seamănă tot mai mult
cu un coif.

Încep
să nu mai am dubii.

E Coiful lui Mandrino...
3
Aida [din public] a spus pe 14 februarie 2009:
Frumos spus, domnule Bula.
Un comentariu inteligent si subtil.
I-ati dat o lectie domnului Ariton!

Comentariu

Numele (obligatoriu)

Adresa de e-mail (nu e publicată, este important să fie scrisă corect)

Dacă ai cont în Forum, este valabil și pentru comentarii sau alte facilități. Autentificare »

Comentariul trebuie să aibă un ton civilizat și să se refere la subiectul citatului, altfel va fi șters. Pentru mai multe informații despre criteriile pe care trebuie să le respecte comentariile, citiți Regulamentul.

Pentru a discuta despre alte lucruri decât cele care respectă tematica acestei pagini, se poate deschide un subiect în Forum.


Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info
Cineva are nevoie de răspunsul tău: Ce e spiritul? Fii primul care răspunde!

Discuții similare în Forum

Mai multe în Forum »

Fani pe Facebook

 
Poți promova cultura română în lume: Intră pe www.intercogito.ro și distribuie o cugetare românească într-o altă limbă!