Credință neclintită
Sub cupola timpului
Peste mii de rămurele, din copacul vieții mele,
Nuc, în zodiac vestit,
Păsări multe s-au oprit, ca-n grădina primăverii,
Sinfonie colorată în păsăresc ciripit...
Ciori ce croncăneau aiurea, să fie luate-n seamă,
Târg de negre vechituri...
Cuci mândri cu sur penaj și ecouri lungi în glas,
Părăsind progenituri...
Mierle slugi cu a poftei bârfă
Ce clipe neprețuite, zadarnic și-au întinat...
Toate s-au înghesuit să-mi spulbere visul vieții
Din copacul destinat.
Dar pe creanga cea de aur, a sufletului răvășit,
Dumnezeu a slobozit,
Veselă să ciripească o pasăre fermecată,
Ca o liră din Olimp.
Muză altruistă, dulce, ca mierea din figure,
Cu o viață nepătată, dar și fără de sfârșit.
Când în pomul vieții mele,
Înțelepciunea s-a oprit,
Darul meu, cel mult visat,
Neînvins de păsărime, fericit m-a abordat.
Viața sfântă a Înțelepciunii,
M-a făcut un om bogat.
poezie de Valeria Mahok (15 ianuarie 2014)
Adăugat de Valeria Mahok
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre viață
- poezii despre păsări
- poezii despre înțelepciune
- poezii despre visare
- poezii despre crengi
- poezii despre copaci
- poezii despre timp
- poezii despre suflet
- poezii despre sfârșit
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.