Cântul XIII
Eram în capul scării de-unde vine
că muntele se-mparte-a doua oară,
pe care,-urcând, se vindecă oricine.
Și tot așa un brâu și-aci-ncunjoară
întregul deal, ca-n prima-ncingătură,
atât că arcu-i mult mai strâmt scoboară.
Nici umbre-aici nu vezi, nici o figură;
păreții lui și golul drum întreg
asemeni sunt cu-a stâncii față sură.
"De-oi sta s-aștept popor ca să-nțeleg
ce drum să iau, mă tem, Virgil vorbit-a,
că prea târziu voi ști ce drum s-aleg."
Spre soare-apoi și-a-ntors nedumerita
privire-astfel că osie-a făcut
din dreapta sa, iar stângii-i dete-orbita.
"Lumină sfântă-n care-acu-ncrezut
încep eu noul drum, a zis, condu-ne
cum cere drumul nou ce-am început.
Lumină dai, căldură dai, prea-bune,
deci tu ne fii mereu conducătorul,
de n-ai vrun alt temei ce ți se-opune."
Pe-un spațiu noi făcurăm pași cu zorul
cât loc aici de-o milă se socoate,
în timp puțin, c-așa ne-mpinse dorul.
Și iată voci, dar ce popor le scoate
noi nu vedeam, spre noi zburau acu,
chemând cu drag la cina milei toate.
Cuvântul spus de-ntâia voce fu:
"Vin n-au" și-n zbor rostitele cuvinte
le-a spus din nou și-n dosu-ne trecu.
Nici n-a fost stins ecoul vocii sfinte,
când alta-n urma ei: "Eu sunt Oreste"
și ca și-aceea-n zbor trecu nainte.
"O, tat-, am zis, ce glasuri sunt aceste?"
Abia-ntrebai și-al treilea glas, din spate:
"Iubiți pe-acel ce inimic vă este!"
Virgil atunci: "Cornicea asta bate
a pizmei vină și-astfel de amor
sunt plesnetele acestui bici purtate.
Contrară voce-o are frâul lor;
și cred că, până ce-o s-ajungi la pasul
iertării,-o să cunoști- și-acest popor.
Ci, -nfipt cu ochii de-unde vine glasul,
în față-ne tu duhuri vei vedea,
de-a lungul stâncii toate-având popasul."
Căscând cu mult mai mult privirea mea,
văzui în față-mi umbre cu mantile,
coloare-având cum stânca o avea.
Nu mult am mers apoi și rugi umile
plângeau: "Mario, cere pentru noi,
voi, sfinți cu toții,-o, Petre,-o, Mihaile!"
Nu cred c-ar fi pe lume-aici vrun soi
de oameni azi cu fire-așa barbară,
cari n-ar fi plâns de ce-am văzut apoi.
Când fúrăm deci aproape-ncât s-apară
din schime clar ce-amar lor li se dete,
prin ochi durerea-mi izbucni amară.
Păreau că poart-un gros suman în spete
și unul pe-altul razim își cătau
și toți ședeau proptiți de-acel părete.
Așa milogii-acei ce pâne n-au,
la hramuri stând, cerșindu-și ce să-mbuce,
proptiți deolaltă cap în cap ei stau,
ca mult mai mare milă să te-apuce,
nu numai prin auz, dar prin vedere,
căci tot aceeaș milă ea ne-aduce.
Cum n-au de soare orbii-o mângâiere,
așa și-aceste umbre-aici de cer
n-au nici o parte-n oarba-le veghere,
căci tras prin gene-aveau un fir de fier,
cusut precum la șoim i se petrece,
când nu-i supus la câte i se cer.
Părându-mi că-i injurie-n cale-a trece
văzând pe-aceștia făr' de-a fi văzut,
privii spre domn ca dubiul să mi-l sece.
știu-ndeajuns ce-am vrut să-i spui eu mut
și, fără ca s-aștepte-a mea-ntrebare:
"Vorbește,-a zis, dar scurt și priceput".
Virgil mergea pe partea de pe care
să cazi din mal în gol prea lesne poți,
căci gardenă-mprejur deloc el n-are;
și-ntr-altă parte-aveam pe-acei devoți
ce storc așa prin trista cusătură
că-n plâns aveau scăldată fața toți.
Și-ntors spre ei: "O, gintă tu, sigură
să vezi lumina primă, ce dorinții
supreme-a voastră-i cea mai mare-arsură,
să-mprăștie mila spuma conștiinții
din voi cât de curând, ca să vă cadă
curat curgând printr-însa rîul minții,
să-mi spuneți voi, și dulce-mi dați dovadă
de-amor, de-i vrun latin pe-aci, și bine
îi poate fi, cred eu, ca să mă vadă."
"O, frate,-un cetățean e fiecine
cetății cei din cer; ci vrei să spui
pribeag care-a trăit prin țări latine?"
Puțin mai înainte de-unde fui
așa-mi păru c-aud rostind cuvinte,
de-aceea, ca să văd, spre el trecui.
Văzui un duh părând că ia aminte
și-așteapt-atent, de-ntrebi tu cum anume,
el sus ținea bărbia sa nainte.
"Tu cel ce, spre-a sui-n mai bună lume,
te-ucizi, am zis, el ești cel ce-ai răspuns,
să faci să te cunosc prin loc și nume."
"Din Sienna fui și-nvidia m-a străpuns;
cu-aceștia-n rând îmi spăl ticăloșia,
plângându-i lui spre-a nu ne fi ascuns.
Nebună fui, deși mă chem Sapia.
Mereu mai mare-aveam de rău străin
decât de propriu-mi bine, bucuria.
Și, ca să crezi cuvântul meu deplin,
de fui nebun-ascult-a mele spuse.
Mergeam în jos pe-al anilor mei clin;
când oastea-n câmp pe lângă Colle-o duse
cetatea mea și inimicii ei,
eu cerului cerui ce însuși vruse.
Bătuți și puși pe-amară fug-ai mei,
când am văzut ce goană-i despreună,
cumplit m-am bucurat de-a lor cădere,
încât, privind spre cer, strigai nebună:
De-acum ori este,-ori nu-i un Dumnezeu!
cum face mierla-n scurta vreme bună.
La finea vieții mă-mpăcai și eu
cu Cel-de-Sus, dar și prin pocăință
eu tot n-aș fi scăzut amarul meu,
de n-ar fi fost să-mi fie cu priință
prin ruga-i Pietru Pieptenarul, care,
prin mila sa,-mi scurtă din suferință.
Dar cine-i fi tu cel ce-a noastră stare
ne-o-ntrebi și porți și ochii-așa cum vrei
și sufli când vorbești, pe cum îmi pare?"
"Vor fi cusuți aici și ochii mei,
dar numai timp puțin, căci adunară
puțin venin de-nvidie prin ei.
Dar groază-mi e de cazna cea amară
de mai de jos și-n inimă simt bine
de-acum că sunt strivit de-a ei povară."
"Dar cine te-a condus aici pe tine,
de crezi și-ntr-un întors?" fu vorba lui.
"Acest ce tace-aici și e cu mine.
Sunt viu; de-aceea, dacă vrei să pui
s-alerge jos mortalele-mi picioare
și pentru tine,-alese duh, să-mi spui."
"E mare semn de-a cerului favoare
și-atât de nou s-auzi ce ne vorbești;
ajută-mi deci prin ruga ta aoare!
Și rogu-te pe tot ce tu iubești,
de-o fi vrodată să mai calci Toscana,
onoarea mea-ntre-ai mei să mi-o-ntregești.
Tu-i caută-ntre nebunii cei ce vana
speranță-n Talamon o vor plăti
cu mult mai mult decât săpând Diana,
dar și mai rău de admirali va fi."
cânt de Dante Alighieri din epopea Divina comedie, Purgatoriul, traducere de George Coșbuc
Acest cânt face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Dan Costinaș
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre voce
- poezii despre lumină
- poezii despre zbor
- poezii despre vorbire
- poezii despre viață
- poezii despre timp
- poezii despre stânci
- poezii despre sfinți
- poezii despre sfințenie
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.