Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Cântul IV

Când ori durerea-n noi, ori voia-bună
cuprinde-a noastr-oricare vro simțire,
într-însa-ntregul suflet ni s-adună,

deci parcă de-alta n-are nici o știre;
cu-aceasta bați eroarea care crede
că sufletul e-n om cu triplă fire.

Deci, când aude omul sau când vede
ce-i ține duhul prins de-o vrajă multă,
nu simte timpul ce grăbit purcede,

căci alta e puterea care-ascultă
și de-alta sufletul robit ți-l ai;
fățișă-i una, și-alta ca ocultă.

Pe-acestea sigur însumi le-ncercai,
pe când mergeam, pe Manfred ascultându-l,
căci soarele pe cer s-urcase mai

cinzeci de scări și n-am fost observându-l
când fúrăm unde-acele umbre-alese
strigară-n cor: — "Pe-aici e ce vi-e gândul!"

Spărturi mai mari în gardul său adese
c-un braț de spini țăranul și le-astupă,
pe când în struguri bruna față iese,

decât pe unde el întâi, eu după,
intră Virgil pe-un gang și, călători
pe-alt drum, de-acum lăsarăm sfânta trupă.

San Leo-l urci, la Noli te cobori,
și până-n vârf Bismantua e lină
s-o sui pe jos, ci-aici aveai să zbori

cu iuți aripi, zic eu, cu goana plină
a marelui meu dor, de-acela dus
ce-mi da speranță și-mi făcea lumină.

Urcam pe scocul ruptei stânci în sus,
că de-ambii săi pereți având strâmtoare
și-având genunchiu-n locul mânii pus.

Pe nalta culme-a râpei suitoare
ajunși apoi, pe-un liber brâu ce-avea:
— "Maestre", am zis, "ce drum s-alegem oare?"

— "De-acum la vale nici un pas", zicea,
"și, pân-om da de vrunul care știe,
mereu câștigă-ți munte-n urma mea."

Dar vârf avea, ce nu putea să-mi fie
văzut, și-urcuș așa pieziș, cum ai
în sfert de cerc spre centru-o mijlocie.

Eram trudit când astfel cuvântai:
— "Te-ntoarce, tată drag, și mă privește,
că mor pe-aici, de nu te-nduri să stai!"

— "Tu numai pân-aici te mai trudește."
și-un brâu, ceva mai sus, ca semn mi-l puse,
ce-ntregul deal pe-aici îl ocolește.

Așa-mboldit de vorbele ce-mi spuse,
trudit m-am tras pe brânci în urma lui
și-n urm-apoi sub tălpi și-acesta-mi fuse.

Șezu aici și el, și eu șezui,
întorși spre zori, pe-unde-am suit pe cale,
că-n urmă-și a privi e drag oricui.

Privii dintâi spre-al mării mal în vale,
spre soare-apoi, și-am stat uimit văzând
la stânga mea cărarea roții sale.

Virgil a cunoscut miratu-mi gând,
cum stau privind că Febus vrea s-apuce,
pe-o cale dintre noi și nord intrând,

și-a zis așa: — "Când Castor și Poluce
ar fi-nsoțind pe cer oglinda care
și jos și sus lumina și-o conduce,

cu mult mai mult vecin cu Ursa-Mare
vedere-ai roșul zodiac pe lume,
de n-ai ieși din vechea sa cărare.

De vrei să vezi, apoi, aceasta cum e,
închipuie-ți că muntele Sion
și-acest de-aici stau pe pământ și-anume

așa că au un singur orizon,
dar două hemisfere; lunga stradă,
cea arsă cu-al său car de Faeton,

ăst deal pe-o parte-ar trebui s-o vadă
și pe-alta celălalt, de iai aminte și clar
tu judeci ce-am adus dovadă."

— "Ei, da, maestre, clar mai înainte
nicicând nu-mi fu așa ce-acum discern
și ce-mi părea dincolo de-a mea minte,

căci cercul mediu-al cercului suprem,
numit equator de-una dintre arte,
ce stă-ntre nord și sud fixat etern,

ne stă, din cauza care-o spui, departe
atât spre nord, pe cât de la evrei
se vede-ndepărtat spre calda parte.

Dar vreau să știu, maestre-al meu, de vrei,
cât drum mai e? Căci suie-a coastei frunte
mai sus decât s-o văd cu ochii mei."

Iar el: — "E grea, atare-i acest munte,
urcarea-ntâi, ci-atât cât urci omoară
și truda-n om, mai lesne ca s-o-nfrunte.

Când calea-ți va părea așa de-ușoară,
încât urcarea fi-va pentru tine
cum e pe-un râu al luntrei ce scoboară,

atunci vei fi la ținta căii-n fine
și-acolo vei afla și-odihna dată.
Nu-ți spui mai mult, dar astea le știu bine."

Dar nu-i fu vorba-ntreagă terminată
și-un glas vecin: — "Dar poate vei avea
nevoie pân-atunci să șezi vrodată!"

Ne-ntoarse-această voce-acum spre ea,
și-n stânga-ne văzurăm o pietroaie,
ce-ntâi nici eu și nici el n-o vedea.

Am mers la ea și-n dosul stâncii-o droaie
de duhuri sta, supt umbra ei, trântită,
cum face-un om când multă lene-l moaie.

Din ele-o umbră, ce-mi părea trudită,
ședea și,-având genunchii-mbrățișați,
ținea-ntre-aceștia fața ghemuită.

— "O, dulce tată, dintre-acești culcați
privește, am zis, pe cel mai leneș,
care să juri că ei cu lenea-s cununați!"

S-a-ntors și ne-a privit mai cu-ndemnare,
dar nu mai sus de șold, așa-ntr-un fel,
și-mi zise-apoi: — "Tu du-te, că ești tare!

Atunci l-am cunoscut și, puțintel
deși pe-ai mei plămâni truda stăpână,
ea nu m-opri să nu mă duc la el.

Când fui aproape, abia mai sus de mână
nălțîndu-și ochii,-a zis: — "Văzuși tu cum,
pe stânga, Feb teleaga lui și-o mână?"

Cuvântu-i scurt și-al feții leneș drum
mi-aduseră puțin surâs pe buză,
și-am zis: — "Belacqua, nu te plâng de-acum,

dar spune-mi tu ce lene-așa de-ursuză
te-a prins aici? Îți faci tu-ndătinatul
tabiet al tău? Aștepți vro călăuză?"

Iar el: — "Ei, frate, ce mi-e bun urcatul,
căci tot nu m-ar lăsa la prag divinul
portar să intru spre-a-mi spăla păcatul;

căci are întâi să-mi facă-n jur seninul
atâtea roți ca-n viața mea trecută,
căci până-n moarte-am tot împins suspinul.

Și-o rugă pân-atunci de nu-mi ajută,
ieșind din inimi dragi Celui-de-Sus,
ce poate-a mea, cea-n ceruri neplăcută?"

Virgil era plecat și,-urcând, mi-a spus:
— "Pornește-acum! Vezi, soarele e-n focul
de-amiazi pe cer și,-n marginea de-apus,

al nopții-amurg acopere Marocul."

cânt de din epopea Divina comedie, Purgatoriul, traducere de George Coșbuc
Acest cânt face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Dan CostinașSemnalează o problemă/completareCitate similare
Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "The Divine Comedy Paradise Vol. 3" de Dante Alighieri este disponibilă pentru comandă online cu o mare reducere de preț, la -88.00- 28.99 lei.

 

Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.


Comentariu

Numele (obligatoriu)

Adresa de e-mail (nu e publicată, este important să fie scrisă corect)

Dacă ai cont în Forum, este valabil și pentru comentarii sau alte facilități. Autentificare »

Comentariul trebuie să aibă un ton civilizat și să se refere la subiectul citatului, altfel va fi șters. Pentru mai multe informații despre criteriile pe care trebuie să le respecte comentariile, citiți Regulamentul.

Pentru a discuta despre alte lucruri decât cele care respectă tematica acestei pagini, se poate deschide un subiect în Forum.


Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info
Cineva are nevoie de răspunsul tău: De ce sunt atât de mulți oameni interesați de știri negative? Fii primul care răspunde!

Discuții similare în Forum

Mai multe în Forum »

Fani pe Facebook

 
Poți promova cultura română în lume: Intră pe www.intercogito.ro și distribuie o cugetare românească într-o altă limbă!