Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Cântul XV

Onesta vrere-n care ni s-arată
acel amor ce-n veci spre bine tinde,
cum pofta face-n vrerea necurată,

odihnă-n dulcea lir-a pus tutinde,
făcând să tac-acele corzi pe care
divina dreaptă după plac le-ntinde.

Cum pot să nege-o just-a ta rugare
acești de-aici, când ei, spre-a-mi da putință
să vreau să-i rog, tăcură-ntr-o suflare?

E justă-n infinit o suferință
s-o aib-acei ce fug de-atare bine
iubind ce n-are vecinică ființă.

Precum în pacea unei seri senine,
subit, un meteor ce-și scurge focul
îți mișcă ochii pacinici după sine

și-ți pare-a fi o stea ce-și mută locul,
atât că-n partea de-unde se desparte
nu piere nici o stea și-i scurt și jocul,

așa din cornul dinspre-a dreptei parte
a curs în jos la baza crucii-un astru
din mândra grup-a lămpilor din Marte;

dar gemă nu s-a dezlipit de nastru,
ci-a curs pieziș pe rază, ca și viul
și blândul foc ce-urmează-n alabastru:

așa ca umbr-a curs Anhise piul,
când își văzu de e să credem muza
suprem-a noastră prin Elisiu fiul.

— "O, sanguis meus, o, superinfusa
gratia Dei, sicut tibi, cui
bis iinquam coeli janua reclusa?"

Mă-ntoarsei, când vorbi, spre focul lui,
spre doamn-apoi țintii a mea privire;
și-aici și-acolo beat de-uimire fui,

c-avea privirea-ncinsă de-o zâmbire,
încât credeam că, până-n fund, a mea
s-afundă-n rai cu-ntreaga fericire.

Și, drag și-a-l auzi ca și-al vedea,
adause duhul celor cuvântate,
dar ne-nțeles, așa de-adânc vorbea;

dar nu-ntr-adins, ci din necesitate
s-ascunse mie-așa, căci cele spuse
întrec a minții-oricare facultate.

Când arcul dragostei fierbinți îi fuse
așa de-ntins, că vorbele lui grele
la pragul minții omenești le-aduse,

acestea-ntâi le-am înțeles din ele:
— "Binevorbit să fii tu trei în unul
c-așa de bun te-arăți seminței mele!"

Și zise apoi: "Și drag și lung ajunul
ce-avui, cetind suprema carte-n care
etern e albul alb și brun e brunul,

mi-l stâmperi tu-ntr-aceast-a mea-mbrăcare
din care-acu vorbesc, drept grație ei,
ce-ți dete-aripi spre-așa de sus zburare.

Gândirea ta, crezi tu, că-n ochii mei
din primul gând o am, precum, cui știe,
din unul iese-oricare număr vrei;

deci nu mă-ntrebi nici cine sunt, nici ție
de ce-ți par eu, din tot acest alai
de spirite, mai plin de veselie.

E drept ce crezi, că marii-ori micii-n rai
cetesc oglinda-n care-a ta gândire
ei clar o văd, pe când tu nici n-o ai.

Dar, ca s-alini mai bine-acea iubire
în care-adânc veghează însetata
de-un dulce dor, eterna mea privire,

rostește-ți liber și-ndrăzneț curata
dorința ta prin clare vorbe spuse,
la cari eu am de-acurn răspunsul gata."

Privii spre doamnă, ci, zâmbind, ea-mi spuse,
nainte-a fi vorbit, că-mi dă-nvoirea
ce vrerii mele-un spor de-aripi îi puse.

— "Pe loc ce v-apăru,-ncepui vorbirea,
egalul prim, și-n voi e,-n fiecine,
egal-apoi știința și iubirea,

căci ele,-n cel de-unde și foc vă vine
ca și lumin-, atâta-s de egale
că-i imperfect orice-alt egal, vezi bine.

Ci bietele puteri și vreri mortale,
din cauza care-aici vi-e clar
diverse-aripi au pentru zbor pe cale,

iar eu ca om am inima-ncărcată
de-acest defect, deci pot numai cu ea
să-ți dau răspuns salutului de tată.

Te rog, topaze viu, ce-ntr-astă stea
ornezi a dânsei prețioas-ornare,
s-astâmperi cu-al tău nume setea mea."

— "Răsade-al meu, ce-mi fuși o desfătare
a te-aștepta, tulpina ta eu fui."
Așa-ntroduse dulcea-i cuvântare.

"Pe-al cărui nume neamul tău ți-l spui,
de-o sută de-ani pe deal e și el unul
ce-i dă ocol pe-ntâiul balț al lui,

și-i fiu al meu, iar ție-ți fu străbunul;
și-ai fi dator ca-n lunga-i suferință
să-i faci mai scurt prin bune fapte-ajunul.

Florența-n vechea ei circumferință,
în care și-astăzi none bat și trele,
trăia onest, și-n cumpăt și-n priință.

N-aveam pe-atunci cununi și lanțugele,
și nici femei cu brâu și-ncălțăminte
mai dragi de-a fi văzute decât ele;

nici nu-ngrozea fetița pe-un părinte
din fașe chiar, căci zestrea și-alte toate
țineau măsura strâns la ce-i cuminte;

nici case goale de copii, nepoate,
nici nu ne-a fost sosit Sardanapalul
spre-a da dovadă prin odăi ce poate.

Și nu era-ntrecut nici Montemalul
de-al vostru-Ucellatoio,-urcarea cui
grăbită-i fu cum are-a-i fi prăvalul.

Încins pe Bellincione io-l văzui
cu piei și os, și nesulemenită
venind de la oglindă doamna lui.

Pe Vecchio-l știu purtând cojoc de piele
și pe Nerli așa i-am apucat,
și-a lor femei cu fus și cu andrele.

Ferice lor, căci toate-asigurat
mormânt aveau, și nu dormea pustie,
de-al Francei drag, nici una-n golu-i pat.

Veghea la leagăn tânăra soție
și dezmerda-ngânând în limba ceea
ce-o au părinții-o primă bucurie.

Torcând pe fus dincoa' fuior femeia,
vrun basm spunea-ntre casnicii-adunați
de Fiesole, de Rom-, ori de Enea.

Ca Cianghella neveste sau bărbați
ca Saltarello ne-ar fi fost minune
cum azi vi-ar fi Corniglii-ori Cincinnați.

Într-astfel de-odihnită-n lucruri bune
și dulce viață și-ntr-așa curată
cetate-onestă vru deci a mă pune

Maria, cea-n supremul vai chemată,
și-n vechiul vostru baptisteriu eu
creștin și Cacciaguida fui deodată.

Moronte-mi fuse frate și-Eliseu;
nevasta mi-o luai de lângă Pad
și-al ei connume l-ați purtat mereu.

Urmai apoi în taberi pe Conrad,
acel ce-onoare-mi dete-n rang deplină:
prin fapte mândre-atât urcai în grad.

Subt el am combătut legea haină
al cărei neam nu vrea să mai respecte
domeniul vostru, dintr-a papei vină.

Și-aici fui scos de orbii-acelei secte
din lumea-nșelătoare, care face
prin dragul ei atâtea vieți infecte;

și-astfel martir venii într-astă pace."

cânt de din epopea Divina comedie, Paradisul, traducere de George Coșbuc
Acest cânt face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Dan CostinașSemnalează o problemă/completareCitate similare
Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "The Divine Comedy Paradise Vol. 3" de Dante Alighieri este disponibilă pentru comandă online cu o mare reducere de preț, la -88.00- 28.99 lei.

 

Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.


Comentariu

Numele (obligatoriu)

Adresa de e-mail (nu e publicată, este important să fie scrisă corect)

Dacă ai cont în Forum, este valabil și pentru comentarii sau alte facilități. Autentificare »

Comentariul trebuie să aibă un ton civilizat și să se refere la subiectul citatului, altfel va fi șters. Pentru mai multe informații despre criteriile pe care trebuie să le respecte comentariile, citiți Regulamentul.

Pentru a discuta despre alte lucruri decât cele care respectă tematica acestei pagini, se poate deschide un subiect în Forum.


Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Discuții similare în Forum

Mai multe în Forum »

Fani pe Facebook