Recviem

Am cugetat la ce-ai fost tu:
O rimă, muzică sau grijă...
Un râu spumos etern curgând
Cu paradise şi inferne,
Sau poate un tren aşteptând
După o lungă drumeţie,
În gara lui ajuns să fie,
Plecat fiind mai de demult;
Din meditaţia-mi finală
Un trist deznodământ umbreşte
O revelaţie reală
Şi fragezimea undelor niciodată şterse...
M-am întrebat la ce visai
Mai mult decât te-ai fi-ntrebat,
Să sting durerea ce aveai
Eu fermă, iar tu... ezitant...
În gândul tău poate să crească
Prejudecăţi îmbietoare,
Poate reproşuri, sau invidii...
Dar inutil... şi ce ratare!
Cum să exprim cuvântul mare,
Dar mic pentru a mea scrisoare,
Cum să devină canţonetă
Sau nu mai ştiu eu ce scenetă,
Când viaţa mea ca un refren
Acum ajunsă-i recviem?...
Cum se apropia distanţa
Priveam în două mici oceane,
Visasem muzica măreaţă
False acorduri şi banale...
Mă tot gândisem la final,
N-a fost... nu va fi niciodată,
Cum ar fi fost convenţional
Să-nchei scrisoarea resemnată...

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Să ai ce să pierzi... (2007)
Adăugat de Cornelia
Votează! | Copiază!