Tu inimă nebună de iubire

Tu, inimă fisurată de plânset şi furtuni,
Dragoste, minciună ai ştiut s-aduni!
Paradox ce sunt... la capătul de cer,
În inimă-mi jelesc toate nestingher.

Inimă nebună, tu alergând mă duci
Pe culmile înalte şi sub oceane adânci!
Cea-nlănţuită în cuşcă – a mea iubire...
Mâhnită din prejudecată, frică şi rănire.

Mereu mă uit în sus şi-ncerc să Te găsesc,
Dar preţul e prea scump la cât eu nutresc...
Am fost azi o zăbală a drumurilor nori
Şi-am adunat de sus aşa multe comori!

Tu Doamne mă alini şi-mi dai şi desfătare
Dintr-ale noastre ierburi albite de chemare...
Fost-am urzica vieţii ce-acum o căutaţi,
Sunt verde-n limpezirea ce nu o mai blamaţi.

Tu inimă cântată de dragii tăi poeţi,
Acum eşti îmbufnată şi vreai doar să săgeţi.
Fost-ai rănită într-un timp când nu înţelegeai,
Că respinsă eşti, tocmai că iubeai.

După ce vremi s-au contopit în vremuri infernale,
Acum este al tău sfârşit zburând spre siderale...
Locul îl caută al-meu suflet şi el îl recunoaşte,
Unde mi-e iar inima cânt şi pacea va cunoaşte.

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Să ai ce să pierzi... (2007)
Adăugat de Cornelia
Votează! | Copiază!