Nova mihi apparuit Beatrix - I
Cum ea păși tăcută pe drumurile serii
țipând fâlfâitoare spre alba arătare
se ridicară pasări din patru părți de zare
într-un vârtej de slavă, ca frunzele puzderii.
Și chiparoșii negri și frasinii eterici
și ulmii nestatornici vuind pe-a orgii gamă
se-aprinseră în creștet ca solzii de aramă
când plouă cu lumini pe turle de biserici.
Ca un arhanghel falnic strălucitor la față
ce pâlpâe 'ntre noapte și între dimineață
înveșmântat în aripi de fulgere și pară,
oprindu-se la mine surâse fără vină:
ci grei de dulce spaimă genunchi-mi se plecară,
iar pleoapele-mi căzură uimite de lumină.
sonet de George Călinescu din Universul literar, Anul XLII, No. 51 (19 decembrie 1926)
Acest sonet face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Dan Costinaș
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre lumină
- poezii despre vinovăție
- poezii despre tăcere
- poezii despre spaimă
- poezii despre seară
- poezii despre religie
- poezii despre ploaie
- poezii despre noapte
- poezii despre nevinovăție
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.