Reverie
Trecut-au anii cu a lor viață
Au rămas din ei doar amintiri
Care ne apar mereu în față
Cu realizări sau neîmpliniri.
De ce ești viață călătoare?
Și fugi grăbită-n depărtări
Nu vezi că lumea-i schimbătoare?
De ce alergi spre alte zări?
Mai stai, ia bine seama
Vezi ce se petrece pe pământ
Să știi că cinstea este arma
A omului sărac și obidit.
Harpagon strânge mai departe
Aur, argint și d-ăia verzi
Mereu își face vile și palate
Și în petreceri întruna ai să-l vezi.
De face gafe și chemat la judecată
Intră prin față, iese pe ușa din dos
Că de! Așa se aplică legea câteodată
Nu lui, doar omului de jos.
Iar șpaga este vechea meserie
Cu euro dolari în buzunare
Și ține cât o veșnicie
Nu are margini sau hotare.
Banditul, chic, bine îmbrăcat
Poartă cu el și un diplomat
Cumpără martori sau vreun certificat,
Nouă ne spune că... nu-i păcat.
Se lamentează că i se face rău
Că are nevoie de injecții, de pastile,
De internări și operații tot mereu.
Dar săracul moare cu zile.
Uite așa se deschid ușile
Și pe loc dispar cătușele.
El devine omul cel mai bun
Iar tu sărac, rămâi cu cinstea-n drum.
poezie clasică de Dumitru Matei din Gânduri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre timp
- poezii despre cătușe
- poezii despre zile
- poezii despre viață
- poezii despre verde
- poezii despre sărăcie
- poezii despre superlative
- poezii despre reverie
- poezii despre palate
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.
Unele dintre comentariile pe care le-ați adăugat în ultima lună au fost eliminate, nerespectând Regulamentul. Pentru a evita o suspendare a dreptului de a scrie comentarii, este recomandat să respectați regulile și să nu vă angrenați în certuri sau alte discuții care derapează.