Moartele cerului
Ades vre-o cometă apare'n constelații
De care însăși luna rămâne eclipsată
Și care împreună cu coama ei perlată,
Transportă'n alte ceruri umanele-admirații.
Dar când din fundul nopții revine iar spre soare
Ne-apare despuiată de gloria-i divină,
Profetică fantomăce scutură'n lumină
Intensul frig ce-aduce din neagra depărtare.
Ni se urăște apoi întoarcerea-așteptând.
E oare sfărâmată în goana-i, semănând
Cu stele căzătoare imensa ei orbită?
Sau, dusă de menia-i în haosul acel
În care nu pătrunde al sorilor apel
Neantului și pacei rămase'nlănțuită?
poezie de Gabriel Donna din revista "Orion" (1907)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre Soare
- poezii despre transporturi
- poezii despre timp
- poezii despre stele căzătoare
- poezii despre noapte
- poezii despre negru
- poezii despre moarte
- poezii despre lumină
- poezii despre constelații
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.
Unele dintre comentariile pe care le-ați adăugat în ultima lună au fost eliminate, nerespectând Regulamentul. Pentru a evita o suspendare a dreptului de a scrie comentarii, este recomandat să respectați regulile și să nu vă angrenați în certuri sau alte discuții care derapează.