Daniko mergea agale, fără să se grăbească, purta un costum elegant, uşor, de vară, de culoarea untului. Trecea pe lângă piscina pustie, cu şezlonguri goale. Privea aceste locuri pustii, "fără femei goale, indivizi cheflii, nelipsiţi în asemenea spaţii"; de obicei un domeniu ca al Andradei, o casă ca a ei este populată cu tot felul de personaje, la ea era pustiu. Parcul plin de flori, erau singurele fiinţe care-l populau, o lume vegetală explozivă, un fel de grădină a Edenului. "Eu, dacă nu am 5-6 oameni în casă, pe lângă mine, mă plictisesc, să fie acolo... prieteni, iubite, colegi, ceva personaje" se gândea Daniko. Şirul gândurilor analitice i-a fost întrerupt de apariţia în faţa lui a grădinii cu foişor.

Viorica Hagianu în Vocea fetei de piatră
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!