Mihai şi Lucian porniră spre locul în care se aflau roboţii. Nu peste mult timp reveniră la bordul navei albastre, pe puntea principală, de astă dată, împreună cu cei doi roboţi, care vor fi roboţii echipajului, deci, aveau un rol important în această misiune. Cu excepţia lui Lucian, doar Nistor îi mai văzuse; restul pentru prima oară. Îi priviră curioşi, chiar şi domnul Manea. Dar nu roboţii erau emoţionaţi, ci tânărul informatician, întrebându-se dacă celorlalţi o să le placă de roboţii lui. Oare îi vor accepta în echipaj, sau îi vor respinge? Dacă n-o să le convină ceva? Desigur, îl avea de partea lui pe Lucian, comandantul misiunii, care-l sprijinea, dar era oare de ajuns?! Ceilalţi ce părere vor avea? Şi directorul?! Şi dânsul fusese de acord ca aceştia să fie roboţii misiunii, dar oare după ce-i va vedea, va rămâne la aceeaşi părere? În mintea lui Mihai se îngrămădiră rapid, în mare viteză, o sumedenie de întrebări stupide, menite să aducă fără motiv nelinişte în sufletul lui...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!