Atlas
Aud pârâind și mi-e teamă că se rupe
pânza putredă și albastră de deasupra noastră
Și stelele-au să cadă
Și-o să se vadă
tencuiala coșcovită, mucedă,
din spatele ecranului.
Simt greul, tot mai greul.
Am un fel de cancer,
Ceva crește în fundul ochilor mei.
E greutatea, numai greutatea de negură și zgură
sedimentată în ouăle sterpe din capul meu.
Ochi fără mâini.
Port în spinare mizeria asta
tot mai plină de păduchi tot mai plini
de Duhul Sânt și de zmerenie.
Ăștia îl au pe Dumnezeu.
Îl au cum ai o curvă, în treacăt și grăbit,
la ceas nepotrivit.
Îi țin în spate, îi port în ochii mei nerodnici,
în care-ncape totul,
Slugă deșălată
la ăștia plini de bună cuviință.
poezie de Dan Predescu din Placenta de gheață - poeme elementare (2003)
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre religie
- poezii despre mâini
- poezii despre hărți
- poezii despre greutate
- poezii despre frică
- poezii despre creștere
- poezii despre ceas
- poezii despre bunele maniere
- poezii despre albastru
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.
Unele dintre comentariile pe care le-ați adăugat în ultima lună au fost eliminate, nerespectând Regulamentul. Pentru a evita o suspendare a dreptului de a scrie comentarii, este recomandat să respectați regulile și să nu vă angrenați în certuri sau alte discuții care derapează.