Destinul
Aproape neînțeles, sau sigur evitat din frică,
Este ca un torent se prăvălind nestăpânit, sălbatic
Pornit din picătura pură din ghețarul arctic
Ce s-a-nălțat rece mister... își alegând timpul când pică.
Și timpul întâlniri își dă c-o întâmplare,
Voință dintr-un gând de o sămânță-n bob
Ce-și înfiripă-n umed un traseu-cărare
Pierzându-și orice suflu de-aer în vid anaerob.
Și crește picur cumulând ființe-n fuioare
Din seve-n scurgeri cu făgașuri labirinte
Purtate pe torent ce rupe rădăcini, învolburând fierbinte
În călăuza ce-i fără zăgaz... să se reverse-n mare.
E lanțul trofic cu mesaj-mister nebănuit
Ce se converge-n sumum din infimele pâraie
Din bucle de cleștar, sclipind în măruntaie
Pe un aval cu început și cu sfârșit în infinit.
E precum apa-n sine; pare-un tot, dar e-o mulțime
Ce se întulbură, mâlește, sparge împotrivire, stânci,
Noroc o-mbaie, e un abur, gheață, dă pe brânci,
E o sudoare, un parfum, e-un lac sau e-o iuțire!...
Se-alege tot de la-nceput; miere, pelin,
Scurgeri purtând pepite sau plângând în lacrimi,
Se face vinu-n Graal, un mir să spele patimi...
E țuș pe-un pergament scris tot în Braille... Este destin!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (5 martie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre început
- poezii despre timp
- poezii despre stânci
- poezii despre sfârșit
- poezii despre noroc
- poezii despre miere
- poezii despre infinit
- poezii despre gânduri
- poezii despre gheață
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.