Sfârşit de februarie

Epuizat se scurge timp de nopţi geroase
Şi lungi de-au fost tot nu-i odihnă-n mintea-n plin de negru
Zdrobindu-şi liniştea în scrâşnetul de tălpi ce calcă oase
Cernute albe dinspre cer, acoperindu-ne de-a întregu.

E alb în nuanţele până la negru tot pământul
Şi pomii suferă cu crengi chircite de-atâta dezgolit,
Neacoperiţi de penele cântând... nu mai adie vântul,
Doar se răzbună aiurea se urlând ţepos în viforit.

S-au deplasat gheţarii, aisberguri, ninşii poli
Pe acest tărâm, pe case le îngropând cu totul
Cu animale, oameni, blocuri... le făcând atoli
Şi străzile-s doar şir de dricuri albe cărând mortul.

Parcă nici rozul, galbenul, grena, topazul nu ajută,
Pereţi iţesc exotic, dar morb crud nu cedează
Tot griu murdărind dalbul, nea aspră-i praf bătută
Şi sat, oraş, o ţară, tot, lumea... iar iernează.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (24 februarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Votează! | Copiază!