Dacă omul acționează cu adevărat prin el insuși, atunci el acționează pornind de la sinele care este natural, rațional și divin, și tocmai atunci își realizează el, în sânul unei necesități care cuprinde întreaga lume, libertatea sa. Important este deci ca omul să asculte de rațiunea din interiorul său. Căci există o lege morală care, ca ordin al rațiunii supreme, poruncește ce se cuvine făcut și interzice ceea ce nu se cuvine făcut. Ea este consonanța dintre daimonul activ în sufletul fiecărui individ și voința a ceea ce domnește in Tot.
Vezi citate despre suflet, citate despre moralitate, citate despre libertate, citate despre legi, citate despre interdicții, citate despre existență sau citate despre adevăr
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.
Unele dintre comentariile pe care le-ați adăugat în ultima lună au fost eliminate, nerespectând Regulamentul. Pentru a evita o suspendare a dreptului de a scrie comentarii, este recomandat să respectați regulile și să nu vă angrenați în certuri sau alte discuții care derapează.