Socrate. Numai cel învățat știe că nu știe.
aforism de Valeriu Butulescu din Toamnă în Rai
Adăugat de Lucian Velea
Votează! | Copiază!
Textul original este scris în limba română.
Antologia aforismului românesc contemporan, ediția a II-a40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!
Vezi aforisme despre învățătură sau aforisme despre Socrate
1 boris marian [utilizator înregistrat] a spus pe 23 decembrie 2011: |
| Ce ne-a lăsat Socrate? Mulți au auzit de Socrate, nimeni nu l-a citit, pentru că omul nu a scris un rând. El trăiește prin moștenirea lui Platon, a unei pleiade de filosofi și gânditori străluciți până în zilele noastre. În timp ce unii ar trebui să-i ia exemplul, mai cu seamă cei fără har, inflația de literatură filosofică și filosofardă este un fenomen adeseori nedorit. Dacă ne uităm la anii în care a trăit Socrate ( 470-399 î.e.n.) ne gândim că nu există progres în capacitatea intelectuală a semenilor, nimeni nu a progresat, doar a acumulat experiență, cunoștințe. Socrate a renunțat ab initio de la orice drept de autor, orgoliu personal, dorință de a fi academician. Desigur, nu am de gând aici să neg dreptul de autor ca principiu de protejare a acestuia, nici nu iau în derâdere titlurile științifice, dar de orgoliile deșarte pot să râd. Socrate ne-a dăruit fără să ceară nimic. Mai mult, el ne-a învățat cum să asculți un om, să-i dai șansa de a gândi fără a exercita presiuni, stăpânea arta pedagogiei în cel mai înalt grad. Întrebările sale, așa cum le reproduce Platon, stimulează, nu sugerează răspunsul, cheamă rațiunea, nu o strivește. Știu că nu știu nimic este una dintre frazele sale celebre, care nu se doresc a ironiza rațiunea, ci a fi lucid până la capăt. Adevărul este intangibil, noi doar îl căutăm. Maieutica, care înseamnă arta moșitului, a devenit în practica de filosof a lui Socrate o metodă, ca fiu al unei moașe, el a preluat termenul cu un sens mai larg. A fost condamnat la moarte pentru modul său de gândire liber, independent de rigorile efemere ale Cetății, deși tot el a spus că legile sunt părinții noștri. De aceea nici nu a evadat din închisoare, deși mulți ucenici erau gata să-l ajute. Unii istorici au vulgarizat comportamentul filosofului, sugerând că era homosexual. Nici o legătură, anticii nu aveau rețineri în această privință, cum nici azi nu se mai condamnă această înclinație, în țările avansate. Este o chestiune personală, intimă, cât timp nu aduce un prejudiciu societății. Religia condamnă acest obicei, îl consideră un viciu, este, deci o interpretare. Anticii cunoșteau și halucinogenele, dar nu exista mafia de astăzi. Socrate era esențial mente bun, el afirma că orice om încearcă să facă un bine, paradoxal, chiar și criminalii au, după spusele filosofului, intenția de face bine, conform unor iluzii proprii. Încercăm să-l înțelegem, dar justiția trebuie, oricum, să-și facă datoria. Răul vine din faptul că omul se înșeală în privința binelui. Este o definiție care nu poate fi respinsă. Să ne gândim la dictatorii secolului XX, de la cei mai mari la cei mai mititei, toți, fără excepție au vorbit despre binele poporului, doar că ei nu cunoșteau adevăratul bine sau îl ignorau. Recunoașterea binelui adevărat este un act moral, au comentat filosofii de după Socrate. Platon a dus această afirmație în domeniul eticii. Cunoaște-te pe tine însuți ar trebui să fie o lege morală pentru oricare om. Dar noi nu o aplicăm nici azi, poate doar în anumite situații limită ajungem la auto-cunoaștere. Un alt principiu socratic este cel al punerii de acord a unei judecăți, a unei afirmații cu cea dinainte, în dialogurile sale cu ucenicii, Socrate le demonstrează șubrezenia modului nostru de gândire, de la o simplă întrebare, interlocutorul ajunge să dea în finalul discuției două răspunsuri, adesea contradictorii. Noi nu suntem consecvenți cu propria noastră gândire. Logica devine astfel un alt principiu moral. Socrate a pus în discuție și nemurirea oamenilor. El considera moartea o eliberare, nu un sfârșit. Urmașul său, Platon a părăsit Atena dezamăgit profund de rigorile mincinoase care dominau viața civică. A revenit pentru a întemeia Academia. Era un omagiu adus marelui predecesor, Socrate, care nu scrisese un rând. Boris Marian |
2 Ion Ionescu din Ionești [din public] a spus pe 24 decembrie 2011: |
| Domnule Boris Marian, Mulțumim pentru ampla prezentare, care denotă cultură și lectură. Ați scăpat, totuși, esența citatului comentat. Autorul, plecând de la un citat atribuit lui Socrate, scoate în evidență un alt aspect al procesului de cunoaștere: trebuie să citești enorm pentru a înțelege nemărginirea științei. Doar un om învățat află dimensiunea necunoscutului, ajungând în final la performanța să știe că nu știe. Spre deosebire de ignorant care, ați ghicit, le știe pe toate. Ba chiar și ceva în plus. Crăciun fericit tuturor! |
3 robear [utilizator înregistrat] a spus pe 24 decembrie 2011: |
| Sunt notorii și replicile ingenioase ale lui Socrate. De pildă, odată, aflat în piață(agora) socrate exclamă: "Câte lucruri de care eu nu am nevoie există!" |
4 George Budoi [din public] a spus pe 29 decembrie 2011: |
| Excelent comentariul dlui Boris. Felicitări și La Mulți Ani! |
5 daniel stanciu [din public] a spus pe 30 decembrie 2011: |
| Cuvantul "invatat" e complet aiurea. Socrate nu era deloc "invatat". Era un dez-vatat. In asta consta marea lui intelepciune. Si marea lui nebunie. Sa renunti (si mai ales sa denunti) prejudecatile, "adevarurile" gloatei e ca au practica in fiecare zi un sport extrem (de-a dreptul sinucigas) care consta in a da peste nas rinocerilor. |