Pe sub frunte, frigul...
Se grăbește ziua, noaptea-i pe aproape,
Ninge-n mine timpul ca-ntr-un giulgi pustiu.
Pe sub frunte, frigul a-nceput să-mi sape
Șanțuri de uitare. Câte sunt, nu știu.
Nu-s acoperișuri să-mi adăpostească
Umbra-mi care, iată, tot mai rece e!
Ochiul când renunță să se mai trezească
Nu mai sunt rețete să îl vindece.
Pasărea luminii a zburat. Rămâne
Să-i păstrez eu cuibul până-n zori de zi,
Dar această noapte nu știu când apune
Și nici lumânarea când se va topi.
Pe sub frunte, frigul a-nceput să-mi sape
Șanțuri de uitare. Câte sunt, nu știu.
Ziua e departe, noaptea e aproape
Și mă tem că-n mine s-a făcut târziu.
poezie de Cornel Armeanu din Călător între două lumini (1986)
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!

Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.