Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

A fost odată...

N-am știut să zburăm
împreună spre cer.
Tu - prea sus...
Eu - prea jos,
ca un fluture trist
într-un vals vienez
printre crini,
ucigași
cu miresmele dulci.

Tu - un vultur semeț
și orbit de–nălțimi
căutând,
ispitind,
prada-n laț să o prinzi...

Ai căzut din înalt;
și, rănit de înșelări,
amăgit de iubiri
și sătul de trădări,
răscolești amintiri.

Cauți fluture frânt,
Rătăcit pe pâmânt.
Și ai vrea să-mi mângâi
Aripi smulse de dor...

Răstignită de vânt,
Eu nu vreau să-ți mai fiu
Azi pereche în zbor.

...........................

Cine ești?...
Cine sunt?
Nu-mi mai ești...
Nu-ți mai sunt!

poezie de (3 ianuarie 2013)
Adăugat de Angelina NădejdeSemnalează o problemă/completareCitate similare
Votează! | Copiază!

Distribuie
calendarNu este introdusă data nașterii pentru Angelina Nădejde. [Caut pe Google] [Adaug data nașterii]

 

1
Girel Barbu [utilizator înregistrat] a spus pe 4 ianuarie 2013:
Versuri răscolitoare, pe alocuri de un patetism "vârtos", cu metafore bine ancorate în transfigurarea unei realități dureroase. Poezia este cea mai izbutită din tot ce a publicat până în acest moment, poetesa cu nume de înger.
Această creație poetică, e păcat să nu fie găzduită de o revistă literară.
O recomand cu toată dragostea revistei "Fereastra", din Mizil, coordonată de scriitorul Lucian Mănăilescu. Sincere felicitări!
2
Betty Marcovici [utilizator înregistrat] a spus pe 4 ianuarie 2013:
Frumoasă poezie. Mulțumesc cu drag.
3
Valter Doncea [din public] a spus pe 4 ianuarie 2013:
Felicitari! Va apreciez foarte mult.
4
Angelina Nadejde [din public] a spus pe 4 ianuarie 2013:
Cu drag domnule Barbu! Sigur ca sunt de acord cu publicarea ei!
Va multumesc pentru apreciere! Sunteti unul din oamenii minunati pe care i-am intalnit si care mi-au dat curaj sa scriu!
5
Abramovici [din public] a spus pe 4 ianuarie 2013:
Felicitări, Angelina.

Eu aș propune poezia pentru
revista bucureșteană Luceafărul.

Nu la Mizil!
6
daniel stanciu [din public] a spus pe 4 ianuarie 2013:
Un vultur la vanatoare de fluturi.. Reusita imagine poetica.... Nu-i de mirare ca semetul inaripat a esuat in tentativa lui cinegetica. Daca iubitorul de inaltimi ar fi avut timp sa se culturalizeze o tzara ar fi stiut ca: "Acvila non capit muscam".
7
Abramovici [din public] a spus pe 5 ianuarie 2013:
Vulturii nu mănîncă fluturi decât pe timp de criză.
Mâncarea lor preferată sunt stârvurile.
Mai și vânează, dar rar, și doar rozătoare: șobolani, iepuri.

Din punct de vedere alimentar, sunt animale spurcate.
Apar însă pe toate stemele, ca simbol al puterii.
Asta pentru că zboară foarte sus.
De sus localizează mai ușor cadavrele.
8
Diana Chesa [din public] a spus pe 5 ianuarie 2013:
Iată cum sunt întâmpinați cei care bat la porțile afirmării, de noi care ne credem buricul pâmântului. În loc să-i încurajăm, îi alungăm cu fel de fel de ironioare. Poezia e bine realizată, atât ca tehnică, cât și ca mesaj. Merită să fie promovată într-o revistă, însoțită de o caracterizare, serioasă semnată de un om credibil de litere. Și la Mizil, se editează reviste de certă valoare, nu numai la București. Curaj, domnișoară/doamnă, nu luați în seamă bășcăliile neserioase ale unor veleitari.
9
daniel stanciu [din public] a spus pe 5 ianuarie 2013:
Doamna, Diana. Nu se crede nimeni buricul pamantului. Poezia are oarecare calitati. E publicabila. Privita cu luare aminte are si cateva stangacii. In primul rand cea semnalata ironic (dar fara bascalie) de subsemnatu': un vultur nu vaneaza fluturi. Rolurile distribuite in regim analogic de poetesa celor doi parteneri nu sunt credibile. O sa-mi spuneti poate ca nici riga Crypto nu se potrivea cu lapona Enigel. Asa e, insa cele doua personaje ale poeziei lui Barbu nu s-au avut niciodata (spre deosebire de protagonistii poeziei de fatza care au format o "pereche de zbor"). Apoi vulturul nu recurge la siretlicuri ca sa-si prinda prada. Nu momeste. Survoleaza, calculeaza si ataca. Nu e un pradator subtil, ci unul care se bazeaza pe forta. Apoi e o chestie si mai deranjanta. Vulturul e amagit de tradari. Ce reiese de aici? Ca poetesa a fost flu(s)turatica? Pai atunci, toata simpatia pentru vultur. Ce mai conteaza ca fluturasul feminin e "rastignit de vant". E o poza care nu-l mai impresioneaza pe vultur ( o pasare inflexibila prin excelenta). Ca atare versurile finale in care fluturasul il previne pe vultur ca nu mai e a lui, ar putea fi intampinata cu o blazare englezeasca: Who cares?
10
Lucian Velea [webmaster] a spus pe 5 ianuarie 2013:
Principalele calități ale acestei poezii sunt emoția și curgerea poetică. Pe detalii, i se pot găsi destule neajunsuri. Dar parcă e ca atunci când cântă cineva cu prea mult suflet și mai scapă note - nu prea-ți vine să critici la rece.
11
Angelina Nădejde [autorul] a spus pe 5 ianuarie 2013:
Domnule Stanciu,
Nu am vrut decat sa pun o simpla poezie pe acest site.Nu am pretentii de poet dar va rog sa nu-mi rasuciti si sa criticati orice vers cum va vine dvs. bine. Ce am vrut sa spun e ca cei doi nu au fost o pereche de zbor.Iar cu tradarea nu e vorba de mine ci m-am gandit la tradarile de care a avut parte protagonistul. Dar de aici si pana a ma face flusturatica e cale lunga!
As ruga administratorul sa stearga aceasta poezie daca supara si da prilej de ironii. Se tin razboaie pe acest site iar noi cei ce scriem suntem campul lor de lupta!
12
Girel Barbu [utilizator înregistrat] a spus pe 5 ianuarie 2013:
Nu, Angelina, mă opun cererii tale de a fi ștearsă. Domnul Stanciu, asta face: după ce a mâncat o felie de cozonac, care i-a părut o delicatesă, se freacă pe burtă, inventariind ingredientele din care a fost făcută, și constată că n-a fost echilibrate bine cantitativ, zahăr, cam mult, sare cam puțină rahat din abundență ș.a.m.d. Poezia a fost trimisă în această dimineață după ce am avut acceptul tău, revistei de la Mizil. Ai încredere în șansele tale. Pe Citatepedia se întâmplă, lucruri groaznice, stai cât mai departe de această lume periculoasă.
13
daniel stanciu [din public] a spus pe 5 ianuarie 2013:
Lucian, emotie e in text. Dar, nu-i sustinuta suficient de ideatie. Din punct de vedere ideatic esential pentru acesta poezie sunt rolurile atribuite partenerilor amorosi. Or, insotirea fluturelui cu un vultur nu e o idee poetica inspirata. Ca sa nu mai spun de scenariul in care sunt implicati cei doi purtatori de aripi.
14
Abramovici [din public] a spus pe 5 ianuarie 2013:
Doamnă Diana,

Vă spun doamnă, deși intuiția îmi spune
că s-ar putea să fiți domn.
Există aici o persoană de genul neutru,
care-și tot schimbă sexul și pseudonimele,
mai puțin năravul.

Probabil eu sunt
"buricul pământului",
omul care ucide tinerele condeie
cu "ironioare".

A încuraja un tânăr creator
nu înseamnă a-i lăuda stângăciile,
numai pentru a ți-l face partizan înfocat,
pentru a-i smulge voturi și mulțumiri.
Este și aceasta o formă
de corupție mascată,
cu mare trecere Balcani.

Un preopinent vorbea despre un "patetism vârtos"
descriindu-l ca pe o virtute a poeziei.
Când, de fapt patetismul
(patosul confecționat, storcător de lacrimi)
este un defect serios în artă.

Comparația bărbatului iubit
cu un vultur
(animal de pradă, mâncător de cadavre)
este nefericită.

Asta căutam să explic,
în termeni relativ eleganți.

Autoarea are talent.
Dar de la talent la performanță
"e-o cale atât de lungă".

Dacă vrei să ajuți un tânăr poet
și ai cultura necesară,
îl pui în gardă,
atunci când greșește.
Și nu te grăbești să-l trimiți
la una din miile de reviste fără nume
și fără cititori.

Publicarea
înseamnă o confruntare cu publicul.
Care este heterogen și complex.

Poezia
arată disponibilitatea autoarei
de a versifica,
într-o metrică de baladă.
Nevoia de rime atrage o mulțime de locuri comune,
"amăgit de iubiri, răscolești amintiri etc"),
adică lucruri care s-au tot spus,
dar sună frumos din coadă.

Autoarea trebuie să știe
că un poet adevărat
aduce un suflu nou,
că este ceva mai mult decât un versificator.

Ce-i recomand eu autoarei.
Lectură! Cât mai multă lectură de calitate.
Recomand "Panorama poeziei universale moderne"
a lui A:E Baconsky.
Poeta trebuie să înțeleagă cum au scris
marii poeți moderni,
pentru a-și căuta
un timbru propriu,
inconfundabil,
o nișă
în poezia contemporană.

Și mai trebuie să știe
să se ferească de laudele de complezență
ale unor "generoși" de ocazie,
specializați în a tămâia,
în dreapta și în stânga,
cu toptanul.

Succes!
Eu cred în talentul
și în viitorul ei literar.
15
daniel stanciu [din public] a spus pe 5 ianuarie 2013:
D-na Angelina, departe de mine gandul de a judeca moralitatea dvs. Eu va spun, ce reiese din text (care poate fi in intregime o plasmuire a imaginatiei). Poezia dvs., chiar daca dupa umila mea parere (nu sunt un critic literar) are unele imperfectiuni, promite. Aveti talent literar. Cultivati-l. Cand scrieti, nu va lasati prada (apropo de vultur) sentimentelor. Fiti atenta si la mesaj, la ideile pe care vreti sa ni le impartasiti. Poezia nu ma deranjeaza (dimpotriva mi-e agreabila) si nu cred ca va starni o conflagratie.
Eu sunt un ins cu buna-credinta. N-am vrut sa va nimicesc opera, ci sa o evaluez obiectiv. Sa stiti ca pentru un scriitor sunt mai importante criticile (chiar si cele rau-voitoare- desi va rog sa ma credeti: nu e cazul meu), decat laudele. Spre deosebire de altii, eu nu ma obosesc sa critic pe autorii slabi, lipsiti de perspective. Ar fi pierdere de timp. Salutari, cordiale, daniel stanciu
16
Lucian Velea [webmaster] a spus pe 5 ianuarie 2013:
Domniță Angelina, scriitura publică este în general tărâm de bătălie. Cititorii inteligenți au obiceiul să caute sensuri, chiar dacă scriitorul nu a avut o anumită intenție. Unii au găsit la Mihai Eminescu elemente pentru care să fie considerat socialist, alții - de extremă dreapta. Este impossibl ca scriitorul să aibă sub control astfel de lucruri.

Scriitorul poate planta un copăcel, dar nu face zid în jurul lui, ca să nu-l bată vântul. Dacă e plantat bine, va rezista singur. Ba chiar va fi tot mai puternic și mai frumos.

Daniel Stanciu nu v-a făcut în vreun fel, a folosit semnul întrebării. Așadar, și-a exprimat o nedumerire, arătându-vă că există un punct în care poezia nu e prea clară. Spuneți despre vultur că este "rănit de înșelări, amăgit de iubiri și sătul de trădări". V-ar plăcea mai mult ca unii cititori să aibă aceeași nedumerire ca domnul Stanciu, dar nimeni să nu vă spună?

Dacă nu priviți lucrurile emoțional, s-ar putea să vedeți în astfel de observații critice trepte pe care să urcați scriitoricește. În mod cert, aveți cu ce.
17
Angelina Nădejde [autorul] a spus pe 5 ianuarie 2013:
Cel mai ușor lucru este să rănești sufletul cuiva, căci sufletul umblă desculț și pașii lui culeg toți spinii unei zile. Gabriel Liiceanu
Aveti dreptate domnule Velea...e nevoie si de critica! O primesc! Nu cu mare placere dar o primesc cand e constructiva!
Dar un sfat se poate da cu tact, delicatețe și blândețe.
Aici sunt oameni unde sensibilitatea este la ea acasă.
Știu că unii nu sunt la fel de buni ca alții (D-zeu a dat fiecaruia cât poate sa duca) că unii sunt la inceput si au nevoie de sfaturile voastre dar să o facem fără să ne jignim.
Poezia cum am mai spus e ca o femeie- la unii poate să placă la alții- nu.
Să respectăm alegerea fiecăruia.
Ce eu găsesc frumos într-o poezie altuia s-ar putea să nu placă!
Dacă ar fi plăcut aceeași femeie tuturor?
Orgoliile de orice natură o vor acest site neprimitor!
Cat priveste mesajul poeziei…cred ca nu am reusit sa redau pe deplin ce am vrut! Iertare dragii nei!
Am vrut sa spun ca nu au putut fi o pereche de zbor tocmai data diferenta dintre ei.Iar vultur a fost pentru altele si tradarea tot de acolo!
Dar cum spuneati fiecare vede si simte ce doreste!
Va multumesc!
18
Betty Marcovici [utilizator înregistrat] a spus pe 5 ianuarie 2013:
Poezia și femeia trebuiesc tratate cu respect, finețe și rafinament. Din păcate, scriitorii români actuali nu cunosc acest lucru. Doar scriitorul Nicolae Breban tratează femeia cu respect și rafinament în operele sale. Restul sunt suflete uscate fără o boabă de lacrimă.
19
Iulia Mirancea [din public] a spus pe 5 ianuarie 2013:
Domnule Daniel Stanciu! Cu adevărat sunteți un geniu!
Am crezut că nimeni nu va înțelege subiectul poeziei și vroiam să intervin cu niște precizări, pe care iată, le voi adăuga superbului comentariu (ca de obicei) al domniei voastre! De pildă: "Tu prea sus, eu prea jos" (?)!
Este doar părerea poetei; căci, e posibil ca, locurile celor doi, să fie în ordine inversă (mă refer doar la aspirații)!

Dragă poetă Angelina (vă felicit pentru numele de înger), îmi pare (sincer) foarte rău că v-ați băgat singură unde nu v-a fiert ... Ce să vă fac?
Poezia cu care crdeați că dați lovitura (de grație), a avut, cum vedeți, efectul bumerangului! Știți de ce? pentru că este o eroare din start și mă bucur că n-am apucat să fac imprudența de a consemna prima acest lucru căci era vai și-amar de pielicica mea!
Dar, ceea ce vreau să vă întreb, este următorul lucru: poezia e scrisă chiar de dumneavoastră, sau ...?! Căci nu-i văd rostul în repertoriul dumneavoastră!
Că, acest episod a fost regizat, este cert, se vede cât de colo! Numai că, din nefericire pentru regizor și, mai ales, pentru autorul șcenariului,
conceptul a fost un eșec lamentabil!
Vă doresc inspirație autentică, în prospectele dumneavoastră viitoare!
Iulia (Mirancea) Becheru
20
Lucian Velea [webmaster] a spus pe 5 ianuarie 2013:
Sigur, ar fi frumos ca toți să aibă tact, să fie politicoși, să nu se împingă în autobuz, să-ți zâmbească când te duci la un ghișeu cu o problemă etc. Dar oamenii sunt cum sunt. Iar scriitorul, artistul în general, nu-și poate alege publicul. Cel mult, publicul îl alege pe el, dar asta cere mult timp.

Când ieși în public, cu orice fel de act artistic, trebuie să fii gata să fii călcat în picioare. Desigur, ca artist, crezi că faci ceva frumos, dar numai confruntarea cu un public divers arată forța actului tău artistic. Uneori, poți fi luat în derâdere la început. De Iulian Canaf au râs mulți când a apărut la Vocea României. Credeți că avea de câștigat dacă își lua jucăriile și pleca acasă? Nu poți ieși cu adevărat în public și să fii tratat cu mânuși.

Regulamentul de la Citatepedia nu permite, printre altele, injurii. Asta nu înseamnă orice afirmație neplăcută. Dacă sunt permise elogiile în orice grad, este echilibrat să fie permise și criticile mai dure. Interesant este că nimeni nu se arată "rănit" de laudele indecent de exagerate.
21
daniel stanciu [din public] a spus pe 5 ianuarie 2013:
Doamna Iulia, multumesc pentru elogii. Recunostinta mea e cu atat mai mare cu cat laudele sunt completamente nemeritate. Fireste ca sunt un geniu, insa unul ascuns ( atat de bine ascuns, incat nici vigilentul Mefistofel n-ar putea sa ma gineasca) indaratul unui ins anodin. Potrivit unor surse (din zona yin a noosferei) singura mea latura remarcabila, daca nu chiar "geniala", e impertinenta.
22
Mihail Mataringa [utilizator înregistrat] a spus pe 6 ianuarie 2013:
Nu vă faceți sânge rău, d-ră Angelina. Aveți "Nădejde"că lucrurile se vor așeza, în cele din urmă.Cele 21 și cu al meu, 22 de comentarii arată faptul că poezia dv.a suscitat interes, ceea ce nu e puțin lucru.Eu însumi am fost cenzurat aici, pe Citatepedia, suprimândumi-se dreptul de a mai posta, fără a primi vreo explicație.Dar vorba domnului Velea,"oamenii sunt cum sunt..."
23
Abramovici [din public] a spus pe 6 ianuarie 2013:
Domnule Mataringa!
A scoate niște aforisme slabe,
(sancționate prin vot și comentarii)
de pe cel mai mare sait românesc de citate
nu înseamnă cenzură, ci selecție calitativă.

Vi s-a făcut recomandarea,
dumneavoastră și altora,
să vă impuneți un nivel mai exigent de selecție,
adică să vă autocenzurați.

E spre binele Dv.
dar și al saitului.

La acest sait lucrează zeci de oameni,
e un interes general
de a asigura un nivel calitativ elevat.
Deci trebuie să țineți cont de ce vrea conducerea.
Saitul este deschis publicului,
dar este proprietate privată.

Dacă nu vă convine faceți un sait www.mataringa.com
și adăugați acolo tot ce vă trece prin cap.
Dacă credeți că asta vă ajută în carieră.

Deci,
n-are rost să insinuați
că sunteți cenzurat (fără explicații)
și că vi s-a violat Constituția.

Cu prietenie
24
Lucian Velea [webmaster] a spus pe 6 ianuarie 2013:
Domnule Mihail Mataringa, cenzură înseamnă interzicerea unor idei, ceea ce nu este cazul la Citatepedia. Cel mult vi s-a suspendat temporar dreptul de adăugare, iar explicația vă apare în mesaj: pentru că prea multe dintre textele pe care le-ați adăugat în zilele anterioare au fost eliminate ca necorespunzătoare. După cum v-au spus mai mulți comentatori, majoritatea aforismelor dv sunt ușurele, de multe ori la limita banalității, așa că mai sunt respinse. Angelina Nădejde participă atât de rar, încât nu prea are cum să ajungă la vreo suspendare. Din câte îmi amintesc, nici nu i-a fost eliminată vreo poezie. Chiar dacă are încă unele neajunsuri specifice începătorilor, scrierile sunt bunicele. Ar putea însă fi excelente, pentru că se simte talentul. Altfel nu și-ar bătea nimeni capul să disece textul.
25
Mihail Mataringa [utilizator înregistrat] a spus pe 6 ianuarie 2013:
Domnului Abramovici nu am ce să-i răspund, întrucât bănuiesc că nu-și dă numele adevărat și/sau întreg.
Domnule Lucian Velea, sunt întru totul de acord ca citatele și aforismele mai slabe să fie eliminate, acest lucru contribuind la ridicarea calității saitului, dar aplicați aceeași măsură tuturor.Am mai spus-o, pe Citatepedia au fost postate aforisme slabe aparținând însă unor oameni celebri, care, tocmai din acest motiv nu au fost eliminate.Aceste aforisme nu contribuie cu nimic la creșterea prestigiului saitului, doar pentru că au fost scrise de scriitori consacrați.Din comentarii și voturi nu reiese nicidecum că majoritatea aforismelor mele sunt"ușurele", altfel m-aș fi retras singur fără a mai aștepta suspendarea.Pe de altă parte, este imposibil ca aproape toate aforismele unui autor să fie considerate geniale și aici trebuie să fiți de acord cu mine, dar nu eu decid...În concluzie, vă rog să eliminați toate aforismele mele care vi se par necorespunzătoare, nu va fi nici o supărare.La urma urmei, vorba lui(dacă nu mă înșel) Adrian Păunescu, valoarea unui poet este aceea a celei mai valoroase poezii pe care a scris-o.Mutatis mutandis, valoarea unui aforist ar purea fi aceea a celui mai bun aforism pe care l-a imaginat.
26
Lucian Velea [webmaster] a spus pe 6 ianuarie 2013:
Domnule Mihail Mataringa, observ că tot trageți spre chestiuni care vă interesează, dar care nu au nicio legătură cu subiectul discutat aici. Prin urmare, dacă doriți o astfel de discuție, vă rog să deschideți un subiect în Forum.
27
daniel stanciu [din public] a spus pe 8 ianuarie 2013:
D-le MM, regretatul poet AP nu era un exemplu de inteligenta, ci de versatilitate versificatorie. Ia-l mai bine ca reper intelectual pe Aristotel cu a sa "cale de mijloc". valoarea unui aforist e data de "media aritmetica" a cugetarilor sale.
28
Mihail Mataringa [utilizator înregistrat] a spus pe 8 ianuarie 2013:
Cu toate astea, domnule DS, continui să cred că un scriitor, filozof, etc.nu rămâne în istorie datorită 'mediei aritmetice"a operei sale, ci datorită realizărilor de vârf.S-ar putea totuși ca, datorită specificității genului literar care este aforismul, valoarea aforistului să fie judecată prin prisma întregii sale opere.Dar chiar și-așa, o "zicere" reușită care iese din context și face" carieră", poate fi considerată ca o amprentă a autorului ei.Dau un singur exemplu, din sutele și miile care s-ar putea da:..."dar unde sunt zăpezile de altădată..."( F.Villon).
29
ortograful [din public] a spus pe 1 aprilie 2013:
Încă de atunci din data de 5 ianuarie 2013, am tot încercat să-mi dau răspuns la două întrebări, stimată doamnă Iulia Mirancea. Poate mă lămuriți acum. Spuneați printre altele "v-ați băgat singură unde nu v-a fiert...", și " poezia e scrisă chiar de dumneavoastră?" Ce ați vrut să spuneți?
30
Iulia Mirancea [din public] a spus pe 1 aprilie 2013:
Domnule, sunt aproape trei luni de atunci! Mult prea mult, ca să mai vreau să-mi redeschid propria rană, care așa, necurățată și zgândărită permanent, începuse cumva, să se cicatrizeze, singură!
N-am vrut să spun nimic! E târziu și cred că sunt, în sfârșit pe piciorul de plecare, pe care mi l-ați sugerat de atâtea ori!
Concentrați-vă asupra evenimentului pe care îl așteptăm cu toții -cel mai drag mie- iar pe mine uitați-mă definitiv! Nimic și nimeni pe lumea asta, nu merită nici măcar o secundă sacrificată, în detrimentul superbei intrări în Ierusalim, a Mântuitorului!
31
Girel Barbu [din public] a spus pe 5 iunie 2013:
De pe aceasta pagina a fost sters un comentariu. Nu e nimic, intreb doar de ce unora li se sterg comentariile? Eu am fotografiat acel comentariu si il voi posta undeva unde prietenii mei au acces.
32
Lucian Velea [webmaster] a spus pe 5 iunie 2013:
Sunt mai multe situații în care se pot elimina comentarii: când nu respectă regulamentul (caz în care sunt eliminate și comentariile care urmează ca răspuns), când se discută probleme gramaticale, stilistice etc care s-au rezolvat ulterior, când autorul comentariului solicită să fie eliminat și nu există răspunsuri la respectivul comentariu, poate și altele care nu-mi vin în minte acum.
33
apostol bologa [utilizator înregistrat] a spus pe 28 decembrie 2014:
Și totuși comentariul cu nr. 19 trebuie lămurit, altfel există suspiciuni ce vor genera în cotinuare neplăceri autorului acelui comentariu. De aici a pornit se pare totul. Vom continua.
34
Unul ca oricare altul [din public] a spus pe 26 ianuarie 2015:
Comentariu cu nr. 19 a frânt din păcate cariera în devenire a unei poetese. De aici, acum doi ani a început alunecușul spre ridicol al dnei., Iulia Mirancea. Păcat!
35
Iulia Mirancea [utilizator înregistrat] a spus pe 29 ianuarie 2015:
Domnule "unul ca oricare altul",

Nu credeți că ar fi mai bine dacă n-ați fi, ca oricare altul?

Vă rog, vă implor, vă conjur: pentru mine, pentru noi toți, pentru dumneavoastră înșivă,
încercați să vă vedeți de carierele dumneavoastră!

Se pare că, fără niciun drept, ați luat-o în custodie pe această "ridicolă", Iulia Mirancea
și deși vreți (???!!!), nu mai puteți scăpa de ea!
Vă asigur că, pe acest Pământ și nici în rai, unde urmează să purcedeți,
nimeni, niciodată, nu vă va întreba de cariera doamnei Iulia Mirancea!

Domnule ar fi bine dacă v-ar păsa mai mult de inima, decât de cariera doamnei Iulia Mirancea!
De o inimă care era ca oricare alta, iar acum, din cauza dumneavoastră, este într-un impas!

Stați liniștit! Nu tânjesc după nicio carieră de "poetesă"!
Scriu ceea ce simt și, în niciun caz, pentru dumneavoastră ci, pentru cei ce înțeleg, ce simt!

Cariera mea, pe Pământ, a fost de cu totul altă natură și mi-am dus-o până la capăt,
fără mă fi ajutat nimeni și în niciun caz "unul ca oricare altul"!

Trebuia să lămuriți anumite probleme, atunci când erau de lămurit! Acum e prea târziu!

Vă rog, vă implor, lăsați-mă să mă duc unde am de dus,
nu mă mai torturați cu speculațiile dumneavoastră!

Vă reamintesc: pe nimeni, nici măcar pe un câine, nu-l veți putea aduce înapoi,
luându-l din nou la bătaie!
36
Nelu Gigănțelu [din public] a spus pe 29 ianuarie 2015:
Carierele domnului?
Domnul nu are decât o carieră de pietriș,
pe malul râului.
Acolo își exercită profesia
de carierist.
Cară piatră din carieră

Lady!

Lasă omul să-și vadă
de cariera lui.
Ce speculații?
Omul nu speculează nimic.

Dacă vă mai atacă,
vă rog să-mi spuneți.
Al Dv. Don Quijote,
cavaler cu spadă de oțel
și inimă de aur.
37
Girel Barbu [utilizator înregistrat] a spus pe 29 ianuarie 2015:
Dragi prieteni,
vă rog și pe această cale să încetați orice dispută cu și despre autoarea comentariului cu nr. 35. Pentru mine lucrurile sunt lămurite. Nu vreau să fiu confundat, ori de câte ori câte unul dintre voi are chef de răfuieli. Nu-mi faceți - credeți-mă -, niciun bine, ba mai mult dați apă la moară și altora care abia așteaptă să atace cu „spadă de oțel”. Vă mulțumesc!
38
Iulia Mirancea [utilizator înregistrat] a spus pe 2 februarie 2015:
Domnule poet "cel mai iubit" ... de prieteni!

Nu v-ați așteptat, nu-i așa?
Dumneavoastră nu vă așteptați, niciodată, la nimic (bun)!
De aceea, tot ce vi se întâmplă, începe cu “a fost odată”
(o poveste tristă, bineînțeles)și se termină, întodeauna cu,
“nu-mi mai ești, nu-ți mai sunt ”! Întocmai ca această poezie …!

Domnule poet Girel Barbu ...
Nu știu, n-am cum să văd, cum se va fi ivit pe cerul semenilor mei această zi!
Aici, la mine, ea a venit cu zori viorii, pe care i-am contemplat, minute în șir!

Dar nu știm niciodată, ce ne aduce următorul răsărit de Soare!
Dacă, va mai avea pentru noi, un mâine ...!

Să facem pace, domnule Girel Barbu!

Căci nu știu dacă mâine, Cerul ne va mai fi îngăduit ...!

Unele dintre comentariile pe care le-ați adăugat în ultima lună au fost eliminate, nerespectând Regulamentul. Pentru a evita o suspendare a dreptului de a scrie comentarii, este recomandat să respectați regulile și să nu vă angrenați în certuri sau alte discuții care derapează.


Comentariu

Numele (obligatoriu)

Adresa de e-mail (nu e publicată, este important să fie scrisă corect)

Dacă ai cont în Forum, este valabil și pentru comentarii sau alte facilități. Autentificare »

Comentariul trebuie să aibă un ton civilizat și să se refere la subiectul citatului, altfel va fi șters. Pentru mai multe informații despre criteriile pe care trebuie să le respecte comentariile, citiți Regulamentul.

Pentru a discuta despre alte lucruri decât cele care respectă tematica acestei pagini, se poate deschide un subiect în Forum.


Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Discuții similare în Forum

Mai multe în Forum »

Fani pe Facebook