Final

Iubirea noastră, Riri, se va sfârşi. Ce vrei,
Iubirea... e o vorbă, un mic pseudonim
Ce ne-amuzăm să-l punem acelui obicei
De-a-ne culca-mpreună convinşi că ne iubim.

O, nu... nu fac o glumă sau scenă de prost gust
Nu sunt bolnav (cu toate că sufăr de migrenă)
Nici n-am băut nimica... lichior, malaga, must,
Ori altă băutură de marcă indigenă.

Atunci?... O întâmplare, un lucru de nimic,
Am întâlnit pe stradă trecând o-nmormântare;
Idei asociate... amurg... anticipare...
Şi am venit la tine cu şovăiri de dric.

Nu mă-nţelegi... Acuma, mi-eşti încă dragă, Riri,
Căci îmi iubesc în tine amorul meu limfatic.
Dar va veni şi ziua firească-a despărţirii...
Când?... O necunoscută-ntr-un calcul matematic.

O! va veni şi ziua când în rochiţa roz
Îţi vei cânta atentă "bucata" la pian,
Când, pentru prima oară, defunctul Berlioz
Mă va surprinde, Riri, cu ochii în tavan.

Şi va veni şi noaptea când, goală, încolăcită
Te vei lungi-ntre perne, cu capul blond pe mână,
Si-mi voi fuma ţigara privind către ispită
Cu ochi blazat de sculptor, conturu-ţi de cadână.

Si va veni şi-amurgul (şi poate nu de toamnă)
Când paşii tăi, mecanic, te-or duce către uşă
În clipa când urechea-ţi fragilă de păpuşă
Va auzi în fine, din nou, banalul «Doamnă».

Şi vei pricepe atuncea, în clipa despărţirii,
Lugubra amăgire a vorbei «împreună»
Şi-om îngropa în vreme, amorul nostru, Riri,
Banal, ca într-o raclă, un mort de moarte bună.

poezie celebră de Tudor Muşatescu din Doresc ca micile mele rânduleţe (2003)
Adăugat de Simona Enache
Votează! | Copiază!