Relativ, absolut simultan

În fapt, ziuă-i mereu cum noapte
Şi stat, e-n mersul de Planetă.
Câştig, se pierde la ruletă...
Urlet la surzi... nu sunt nici şoapte.

Adânc, e doar că-i înălţime,
Iubirea-i doar un egoism...
Ateu, e ego-n misticism
Şi unu-n doi, este-o mulţime.

Marea-i şi nor şi râu la termen
Şi pierderea-i câştig găsit.
Odihna-i gând neobosit...
Grâu-i colivă, dar şi germen.

E negrul, alb complet închis
Şi naşterea-i moarte de făt...
Tristeţea-i sfârşit de desfăt
Şi iad, e colţ... la paradis.

Egal, e minusul cu plus
Şi sfera mare-i rotund plat...
Jules Verne, e turist neumblat
Şi răsărit e-un alt apus.

Suntem şi-am dispărut în alţii,
C-avem doar puţini ani lumină
Şi toţi culpabili, fără vină...
Ce mici suntem... Cei mai... "înalţii"!?!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (20 iulie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Votează! | Copiază!