Politica

O pretenţie!... Că altfel lumea n-ar mai exista, de nu s-ar spune cum să fie,
ca şi cum Creatorul sau Geneza însăşi, totul, s-ar organiza dup-un patern;
un alter Dio, auto-atotpretins singular pol, spre-un unic mers?!? O profeţie,
de care nu dispune-n fond, nu face parte din natură!... Impostoare, o blasfemie!

Un Univers întreg, cu tot, Pământul de la zero, e într-o trudă-nspre suprem, selecţie
din care numai "Ei" sunt vârful, plus-valoare, gena dominantă punct cu punct?!? Sunt
lecţie
de purul adevăr ce nu-l cunoaştem, doar îl declinăm controversaţi de neştiinţă
căcii ne-am născut noi proprii demoni, iute oportuni în vorbe de progres, fără
conştiinţă!

E Anticristul ce mereu îl căutăm, nebănuindu-ne confraţi ce ni-i alegem în minciuna
ce-adulăm,
căci - incapabili fiind măcar să copiem "existul", să lăsăm simţuri, din văzut să
învăţăm, să ştim să ascultăm-
ne aruncăm printre urale de-adulaci goliţi de minţi!... Vrem numai interese
în termenul, ce-i cel mai scurt -pân' la sfârşitul nostru, nu al lor- purtaci de fesuri, fese!

Şi-avem câteva mii de ani de dincolo de Christ de când tot bâjbâim
în negura unei credinţe false -luată de asemenea din haite- pentru a "şti" cum să
trăim,
dar n-avem nici serenitatea simpl-a coloniei de furnici sau de termite
ca să-mpărţim lume pe muncă şi pricepere, pe minţi şi braţe egale şi neistovite.

Ne ducem blestem, singurii orbiţi în vorbe ticluite, căci avem cuvânt
-imens păcat ce ni s-a dat pedeapsă, să ne-o facem singuri, merităm mormânt-
în loc, ca Uriaşul -ce-i mulţimea- să se scuture, cât de inept ar fi, de paraziţii
ce nu-s numai în van; îs pentru ei perverşii... îşi spunând "Iramplasabili! Sunt
meniţii"!?!

Se năruie Planeta sub obolul scump plătit de-o seminţie-n masochism
-dorindu-şi cu ardoare răul confortabil decât noul-vechiul realism-
de-n şcoli producem proşti; nu că ar fi! Că se vreau hoţi... de lene,
cu gândul arivist.! Se prosternând gunoaielor politice din recesive gene!!!

Ce simplu-i doar să naştem totul nou, fără taboo-uri, geniali
cum suntem hărăziţi de castul ADN; înlănţuiţi tipar, universali,
făr-a fi sclavi la demoni, hoarde care-n crizele prostiei lor se tot repetă!
Să fim toţii buni judecători, să recroim, să tundem, să clădim fără vorbaci... planetă!

... Să fie doar speţă, o parodie, pasionată ca de-un Monopoly pentru "afaceri",
sau doar informator, spionul ros de intrigi, mefistofilul între "faceri";
un simplu angajat, nebunul de la Curte, de păcate cocârjat, artritic,
plecat să-i mângâiem cocoaşa, aşa pentru noroc, de-a nu-l avea... politic!?!

... Război să fie simbol; ca ce-i mai bun să poată triumfa şi-n pace,
cu instrumente câştigate-n timp de creaturi supreme, nu rapace,
rămânând ştiinţa câştigată-n şcoli, de la părinţi, inteligenţa, munca... să le-avem
nevoi!
Să rupem para-ştiinţa, alchimia, empirismul, fala oarbă şi prostia... până-n viaţa de
apoi!!!

Scârnava ordură milenară, ce se crede eternă, s-o-nfundăm în groapa de gunoi,
fără regret! Doar măşti sunt cei ce ni se par confraţi! Ne sunt pieirea!... Doar par... noi!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (12 iulie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Votează! | Copiază!