Ai fost iubita mea

Te-ai măritat demult, ce mulţi trecură anii...
Acuma pot să spun c-ai fost iubita mea;
Frumuseţea ta e o toamnă călătoare
Prin răzleţe frunze când albesc castanii.

De-atâtea ori simţeam că mor, sau că înviez.
Inocent şi liric ardeam în umbra ta...
Un înger trăia-n mine şi mă ademenea,
Să mă simt cu tine, cu cât mă depărtez.

Se cască largi prăpăstii la care ai trudit.
Cad bulgării de beznă pe chipul tău în mine,
Iar din păcate vechi la care ai consimţit,
Dai farmec nou atâtor amintiri de tine.

Tot mai mult îmi pare că lumea-i nemişcată
Simt braţele curgând două aripi grele;
Târziul se desfată-n zarea-mpurpurată
Şi e scrum amiaza vremurilor mele.

Nici măcar o umbră nu-mi este mărturie
Cum stam ascuns copil în gândul meu curat,
Iar stropii de idei în care ai colindat,
Îmi par răspunsul crud: –aşa a fost să fie.

Eşti roata unei vieţi ce nu se mai învârte,
O pagină absentă în cartea tăinuită.
Pe fire moi de gânduri brumă se aşează,
Un sac de ani coboară geana să-mi sărute.

Gândul fără aripi de tine se agaţă,
Rebele vânturi trec muşcând fugar petale;
Din lumi obscure vii pe-o punte perimată
Cu stele-n loc de ochi şi trup fluid de ceaţă.

Te-ai măritat subit, erai atunci frumoasă,
Ca cerul mângâios privit prin rămurele;
Eşti din mine smulsă de alt destin aleasă,
Iar din copilărie, mireasa vieţii mele.

poezie de Stelian Platon (10 decembrie 2010)
Adăugat de Stelian Platon
Votează! | Copiază!