Universuri paralele

Sunt transportat "timeless" în Univers d-exil,
reîntors dintre decenii ale indiferenţei,
redevenind sensibil, ce am mai fost, copil;
m-aplec pierdut spre-un leagăn din eul existenţei.

Stau iar întins pe glia, în cafeniu, din grădină,
privesc cu cap plecat pădurile din ierburi...
Şofez printre furnici, pe alei, fără benzină;
cărăuşi, lucrătoare prin veşnicii de treburi...

Luciu de aramă apare, în cruste-n cheratină
de-un uriaş ce nu-şi găseşte loc, nu-l ştiu
unde se-ndreaptă-n paşi, mărunţi, fără maşină,
şi brusc îl pierd; e-o formis, c-un fluture-ncă viu!

Se duduie pământ; prin frunze colosalul
cu paşi fără de număr; iuţire-i de şopârlă;
se opreşte ca statuia, cap auriu ca Graalul...
Am mai văzut-odată, când mă scăldam la gârlă!

Am revenit pe şirul cărării-n fir de praf,
mă duc neştiind către unde, nu ştiu de e vreun scop;
doar mă-ntretai cu gâze... Îs la cinematograf,
cu sala-n motorină... Revăd cinemascop!

Îmi simt mirosul straniu, de călcat de cravată
ce-o port; sunt pionier la fel de-mbujorat,
chilug, se poartă zero, cu lecţia-nvăţată,
matricol... Chiar de-i vară îmi port şapca pe cap!?

Ce-nţepătură; inima se opreşte... Am tresărit,
redeschid ochi, sunt umed, am iarba în obraz!
Şterg roşia furnică, ce muşcă... Am aţipit,
mă scutur, urc... Îs colosul pădurii de topaz!

Mă uit la urm-adâncă, lăsată indiferent;
privesc înmărmurit amprenta-mi uriaşă
devastând drum de codru infim... Fost existent!
Cum şi Pământu-ar fi... planeta cea golaşă...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (5 iunie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Votează! | Copiază!