Am visat Ţara de Foc

Am visat că eram tânăr şi tu erai tânără şi tinereţea era veşnică,
iar cuvintele aveau o valoare, iar sentimentele – o valoare dublă
şi tu mi-ai spus – Pleacă. Şi eu am plecat pe planeta Epsilon,
unde am plâns mult, iar tu râdeau pe Pământ.
Apoi m-am trezit, râdeai în somn, eu eram treaz lângă tine,
trist şi cu totul treaz şi mă întrebam la ce bun trezia,
la ce bun visele că nici poemul acesta sobru nu mă salvează de moarte.
A plecat în Ţara de Foc, unde focile nu au noroc.
S-a înconjurat de fecioare frumoase,
un harem cum nu s-a mai văzut.
Nimereau acolo marinari rătăciţi
pe care fecioarele îi travesteau în ceea ce erau ele însele.
Se auzeau de departe strigăte de durere,
probabil ale marinarilor rătăciţi.
Trăiam o necontenită uluire,
nu pot spune că nu mă atrag perversiunile,
dar prea era evidentă tortura.
Absorbit eram de lacome amintiri. Era o oază a copilăriei?
Nici nu ştiu de când mă aflam acolo.
Mă gândeam să scriu şi eu poeme,
dar fecioarele se întreceau în talent,
care mai talentată decât alta.
Nu era de glumă. M-am apucat de pescuit.
Am prins un leu de mare care a făcut prăpăd în colonia fecioarelor.
În fiecare zi consuma una.
M-am oferit să le apăr, dar s-au opus cu îndârjire,
le plăcea să fie consumate numai de leul de mare.
Astfel am rămas singur.
Am fost recuperat după cinci ani de absenţă.
În Europa se desfăşurau acţiuni militare.
În Asia, la fel. Nu mai vorbesc de Africa.
Ce bine era în Ţara de Foc. Dar eu nu eram focă.

O inimă, doi ochi, două urechi,
Un vechi cadril, sunt notele perechi,
Privirea ta se vede-n întuneric,
Iubirea mea, n-ai nume pe generic,
Se derulează filmul, nu e loc,
În bezna fără margini eu mă rog
Să nu se rupă filmul, prea frumos
Este absintul, mult prea mătăsos,
Aş vrea să mor aici, să pot privi
Profilul tău şi felul tău de a fi.

Pisicile ar trebui să se apuce de fumat.
M-a părăsit iubita.
M-aş transforma într-o pisică pe nume Lenin.
Ce spun felinofilii?
Nici câinii nu sunt uşor de înţeles,
uneori te muşcă la fel ca oamenii.
În special oamenii politici. Ei vor mereu ceva.
Eu nu vreau nimic.
Nu am un target, vorba celor din Oxford.
Am întâlnit un neozeelandez, picta ouă de şarpe.
Apoi a fost muşcat, drept răsplată.
Pe mine m-a părăsit iubita.
Căci azi le semeni tuturor la umblet şi la port...
La donna e imobile. Caut iubire, dau peste ură.
Caut ură şi dau peste ură. Nu caut ură şi dau peste ură.
Piticanul Grăunţel domină spaţiul geometric.
Ne ferim de el, că pleacă, dacă află că a venit un Pinocchio pe aici.
Frumoase iluzii despre oamenii culţi.
Eu sunt o fire dificilă, nu mă joc cu mine,
cu alţii, mai merge, creşte adrenalina,
prostia îmi face greaţă. Chiar şi prostia mea.
Dar Templul – da, Templul este iubirea.
Nu iubesc masele, majorităţile care îţi spun – eşti nebun.
Dacât pace cu asinul, mai bine asasin la ocnă.
Nu-i judec pe cei care fură de sting,
îi judec pe cei care-njură şi plâng.
În loc să se-adune, să facă un partid cu trei milioane,
un fel de bolid să poată lovi planeta,
că doar ceva să se mişte, fusul orar,
să fluiere trenul, să urle centrale,
că poate aude acel Nicolae,
odată se scoală şi zice TOVAHRĂŞI,
iar noi ne întoarcem iarăşi şi iarăşi.
Iertare-am cerut, aşa, umilit,
e bine când zeul mănâncă din blid,
să nu calci un suflet de om cu bocancii,
eu în armată călcam precum Pancho,
noroaie şi ordine, ordin, bulău,
voi ce credeţi, unde e sufletul meu?
Firi complicate suntem, prieteni,
Frumoasa şi Bestia cumpără piepteni,
ea-i mângâie barba, el o sărută,
altfel povestea devine stătută.
Termin, repet ce a spus chiar şi Will –
TO BE WISE AND LOVE EXCEDS MAN"S MIGHT.
Cam viril.

poezie de Vladimir Marius
Adăugat de Boris Marian Mehr
Votează! | Copiază!