obloane inchise
Ce dacă scaunele stau neașezate
și vântul bate cu putere obloanele obosite
de atâtea zile.
Unii își caută disperați capetele,
iar alții pierdutele idile.
Niciodată -mi-am spus- nu voi schimba păsările
Indiferent cât de aproape sau departe e gardul,
Azi sau mâine.
Îmi voi crește liniștit grâul,
Părul meu verde cu boabe din pâine.
Aripile și-au cântat frângerea
Zborul și-a împletecit pașii printre nuanțele de umbră.
Clipitele s-au îmbrățișat cu teamă;
Zdrobirea mă strânge din toate părțile:
E tributul adus de strugure devenind zeamă.
Mă sting!
mi-au zdrobit genunchii de ceară,
și-am îngenuncheat în fața luminii.
Unii și-au regăsit idilele,
Alții și-au așezat scaunele.
De atâtea zile
vântul bate cu putere,
Dar obloanele capetelor sunt închise
.
poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de Ruben Bucoiu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre zile
- poezii despre zbor
- poezii despre vânt
- poezii despre viitor
- poezii despre verde
- poezii despre timp
- poezii despre struguri
- poezii despre schimbare
- poezii despre păsări
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.