Cuvânt neinventat

Pentru ce simt eu – nu s-a inventat cuvânt!
Căci e prea pur şi, parcă, e prea sfânt,
Căci ucigaş, diavoleşte parcă,
Plăcut de dureros inima-mi arată
Cum din senin, dar şi din nebuloase focuri,
Vine un vânt ce-mi dezgoleşte locuri,
Vine o ploaie ce sufletul mi-l abureşte,
O caldă respiraţie uşor mă ameţeşte,
Iar vocea unei dulci copile subtil îmi aminteşte:
E-un joc abraş ce capătă esenţă,
E-un loc nebun ce-mi fură a mea prezenţă.
E o licoare tare, e chinul din poveste
Eliberat de un final frumos, pe noi ne-adăposteşte.

Dar ce folos, e efemer,
E pentru câteva momente,
Căci visul are şi-un sfârşit ştiut numai de unul,
Mai are şi o altă faţă, ţinută cu prudenţă, să nu se degajeze.
Dar o mai face.
Jucând pe-ascuns pe alte continente,
Cu alte minţi şi ignorând momente,
Ce-ademeneau în jurul meu trei universuri:
Al meu, al ei şi cel comun pierdut prin multe sensuri.

Ah, şi cât e de frumos s-o ştii numai pe una...
Când alergi cu ea, ţinând-o strâns de mână,
Când ea te-nvaţă a doua oară, având pe cap cunună,
Să te săruţi cu ochii-nchişi, ca la-nceput – sub clar de lună,
Să simţi plăceri sub degete durute,
Să guşti trupesc atunci când buzele stau mute.
Şi e superb să poţi visa în doi pe-aceeaşi undă,
Să ai ce n-ai putea avea, să o cuprinzi şi să te pătrundă,
Să dai ce ai şi tot să nu-ţi ajungă..
E minunat s-o vezi lucind şi să o vezi cuminte,
S-o simţi indiferentă, s-o simţi cum se aprinde,
S-o vezi nebun, s-o simţi cum pleacă,
Să o atingi, iar pielea ei să-ţi cucerească porii,
Să-ntinzi mâna în sus şi să cutreieri norii...

Ce simt eu e vis nestingherit.
E vechiul nou cu soare-acoperit.
E-un zbor plăpând ce-atinge orice strună
A unei voci ce-n şoaptă doar răsună.

Pentru ce simt eu – nu s-a inventat cuvânt.

poezie de Dumitru Jomir (22 aprilie 2012)
Adăugat de Dumitru Jomir
Votează! | Copiază!