Florie

Se-ncarcă aerul de timpuri panselate
Săpate-n început de treze-n aburi, glii
Sub plapuma topită în reavăn de florii,
Buchete... parfumând priviri amorezate.

Se umple sunet spart de movii, toporaşii,
-Viorile strunate în palme de copii
Cu alte flori de câmp- petale de florii
Înveselind morminte şi celebrând urmaşii.

Se strigă flori pe străzi, prin văruite case,
De-un mistic acanonic, de dragostele vii
Se cheamă-n delicate apelurii de florii
O dată-n calendar şi multe... şi amoroase.

Străbate iar mirosul de spuma de dantelă
Spălată şi scrobită de pururea-mi mamare
Când se-mbrăca-n ajun de Paşte; era floare,
Căci Floarea o chema, lu' Cucu, glas de mierlă...

... Ce îmi cânta legende doinite, a lui Jianu,
Când îşi găsea din timp, că doar muncea, zglobie;
Nici vârstă nu avea, cu spate adus, florie,
Veşnică gazdă, vraci, ce da în cărţi tot anu'.

Din ea am deprins laic de sfinte sărbători,
Se primenind curată duminici azurii
În negru, cu tiv alb, brodat şi ii florii...
Şi-mi bântuie şi acum mirosul ei de flori......

Mă-nchin, genunchi zdreliţi, la nume de fiori.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (7 aprilie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Votează! | Copiază!