Mama-fiică şi rază de soare

Pe ogoarele mănoase din întinsul Bărăgan,
Unde curge grâu-n case din sudoarea de ţăran,
Ca o harnică albină, ca Ileana din poveste,
Mama e şi gospodină, mama pretutindeni este.
Ea e seva care urcă primăvara să dea viaţă,
Ea e soare ce ne-aruncă, raze aurii în faţă.
Este pâinea aburindă, răsplată a muncii ei,
Este suflul nou de viaţă, care urcă-n ghiocei.
Mama-i pacea, mama-i dorul, este somnul liniştit
Care a cuprins feciorul, ce-n leagăn a adormit.
Mama-i steaua mea polară, ce veghează-n veşnicie
Cum se zămisleşte-o lume, cu oameni de omenie.
Mama-i fulger şi e trăsnet, când e vorba de război.
Este sângele ce curge, în milioane de eroi,
Mama-i arcul peste timp, ce duce-n eternitate
Viaţa-rod al fiinţei-nucleu de posteritate.
Cum am putea oare vreodată, ca în viaţă să greşim
Şi să ne întoarcem faţa, fără ca să-i mulţumim?
Dragi copii, i se cuvine, mâinile să-i sărutăm,
Ochii blânzi şi faţa arsă, cu drag să îi dezmierdăm.
Obraz cald, noi sărutându-i, azi, în plină sărbătoare,
Cu rspect şi mulţumire să-i prindem în păr o floare.
Un gând bun pentru măicuţa, pentru tot ce a făcut,
Pentru că ea ne-a dat viaţă, pentru că ea ne-a crescut.
Când spunem cuvântul mamă, viaţa se umple de soare,
Şi cum soarele e soare, din Univers nu dispare,
Mama, pentru noi rămâne, fiică şi rază de soare.

poezie de Dumitru Delcă (15 martie 2010)
Adăugat de Dumitru Delcă
Votează! | Copiază!