Teama...
Ce întuneric... o... ce negură deplină
Aici, în inima se-așterne...
Nu sunt nici stele, nu-i nici luna...
E doar o voce care geme.
O voce stinsă, blândă, care plânge...
E-nchisă colo de mult timp.
Pe-obraz se scurg lacrimi de sânge
Și plânge pe același ritm.
Abandonată de-al său înger
Cu care a-nvațat să zboare
Privește tristă către cer
Și se întreabă: "De ce oare?"
Singurătatea o învinge
Și chiar de-ar vrea, nu poate spune
Ca suferință se va stinge...
Pentru că teama o răpune.
poezie de Marius Ionuț Andronache
Adăugat de Marius Ionuț Andronache
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre timp
- poezii despre întuneric
- poezii despre îngeri
- poezii despre voce
- poezii despre victorie
- poezii despre tristețe
- poezii despre sânge
- poezii despre suferință
- poezii despre stele
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.