Melancolia mea
melancolia mea, melancolie stinsă,
în nopți de iarnă tot mai dulci,
mai du-te,-acasă, dragă, să te culci
și lasă-te sedusă și învinsă.
natura toată doarme-n agonie,
într-un lințoliu alb de catifea,
melancolia mea, melancolie,
tu ai căzut în ceașca de cafea.
apusul cască răni adânci de sânge,
ascult cum plâng fântânile de ger,
cum paserile zgribulite pier
și cum natura înghețată plânge.
cuprins de setea mea de depărtare,
nu-mi tulbura dorința mea de azi,
visez mereu pădurile de brazi,
să-mbrățișez cu drag întreaga zare.
poezie de Ion Ionescu-Bucovu (10 februarie 2012)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre plâns
- poezii despre melancolie
- poezii despre visare
- poezii despre sânge
- poezii despre seducție
- poezii despre păduri
- poezii despre prezent
- poezii despre noapte
- poezii despre natură
1 DOINA BARCA [din public] a spus pe 13 ianuarie 2016: |
SI EU,, IMBRATISEZ CU DRAG ALBASTRA ZARE".MINUNATA POEZIE ....sunteti un sensibil si ma bucur ca va cunosc! |