Cronică rimată la vol. "Dumnezeu este singurul meu prieten" – Ana Dragoianu

La cronică, eu nu ascund,
Cum truda mi-e 'mpărţită-n două,
Căci versul este mai profund
Şi autoarea-mi pare nouă.

Cu "y"-grecul din coadă şters
Sub care publica vedeta
Şi-n poezii cu noul vers
Eu n-am recunoscut poeta.

Deasupra ochiului ce plânge
Făcând din lacrimi cugetare
O cronică nu îmi ajunge
Să scriu de Ana autoare.

Cu iambii presăraţi în sole
Eu scrisul i-l percep mai greu:
Ori este Ana lui Manole
Ori prietena lui Dumnezeu?

Şi în această ipostază
Eu care-o mai pândeam, cu seamă,
Să-i spun că dragostea mi-i trează
De cel de sus îmi este... teamă!

Cum sunt un simplu muritor
Oricât de macho aş fi eu
Şi cât, de Ana, mi-ar fi dor...
Eu nu mă pun cu Dumnezeu!

În poezia ei, "Păcat"
La Ană relele rămân,
Ea-i şarpele înveninat
Ce ţine merele... la sân.

Târându-se să-i muşte mărul,
Ea-l ispiteşte pe Adam,
De vrea să ştie adevărul
La jocul ăsta mă băgam!

Ea ar mai vrea să fie lutul
De-un meşter harnic frământat
Eu care îmi cunosc trecutul
Cred că şi-aici m-aş fi băgat!

Şi-aş fi rămas ca să petrec,
În noaptea dulce şi frumoasă,
Cântând spre a putea să plec...
Că "Ană, zorile se varsă"!

poezie de Laurian Ionică
Adăugat de Any Drăgoianu
Votează! | Copiază!