Ochii lui Fridolin rătăciră avizi de la unele siluete plinuţe, la altele zvelte, de la unele gingaş îmbobocite la altele înflorite în toată splendoarea; şi cum fiecare dintre aceste făpturi dezgolite rămânea totuşi un mister, iar din măştile negre străluceau înspre el ochi mari ca nişte enigme irezolvabile, pofta lui indicibilă de a privi se transformă în chinul aproape de nesuportat al dorinţei. Dar aşa ca lui li se întâmpla desigur şi celorlalţi. Primele răsuflări pline de delectare se preschimbară în suspine, care sunau ca nişte vaiete prelungi; undeva cuiva îi scăpă un ţipăt; şi deodată, de parcă ar fi fost vânaţi, se năpustiră toţi din sala lor întunecată către femei...

Arthur Schnitzler în Cu ochii larg închişi (2006)
Adăugat de Simona Enache
Votează! | Copiază!