Tăcerea ca un semn
trec cu vântul pânze de foc
noaptea ca un lințoliu de argint
acoperă fețe la oameni de gheață
odată cu frunzele
atinse de tristețea din secera lunii
aprinși fluturii ard întunericul
se transformă în larve
urmăriți de ochii rotitori ai păsărilor
în care se răstoarnă cerul în ierburi
tăcerea îngropată-n teamă
intră în inima unui om
ca un semn de întrebare.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (27 septembrie 2011)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre întuneric
- poezii despre vânt
- poezii despre tăcere
- poezii despre tristețe
- poezii despre timp
- poezii despre păsări
- poezii despre ochi
- poezii despre noapte
- poezii despre inimă
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.