Aievea vrere

În pragul uşii,
ce-am deschis
cu inima-ndoită
de-un nesigur,
am tresărit
la zâmbetul păpuşii
-semn de paradis-
'n sclipirea mult râvnită
şi iar mă tulbur
... un neprihănit.

Şi-am luat de mână
visul, drept real,
să mă încânt cu tot ce mi-am promis
-un aşteptat, demult,
din elixir ce-mbată;
cum pe-un cal, cadână,
într-un amor fatal,
l-nmoaie chip de fată
de-atât de mult tumult-
şi-i mai presus de nedescris...

"Intră, de vrei,
în casa vieţii mele,
păşeşte dincolo de zid
ce l-am pus stavilă
de-a nu mă pierde-n lumea
ce numai tu poţi să mi-o iei...
şi zilele şi vis de stele,
la care să mă-nchid
în soarta mea umilă...
Cu tine să mă porţi aiurea!"

Se-nchide, însă,
aievea prematur
şi-o undă diafană
lasă urmă de parfum
ce se prelinge
de pe sticla plânsă
şi-un fuior-contur
îmi taie-n suflet rană,
cu sânge, semn de-ntoarcere de drum...
... Şi mă trezesc, e frig, mă ninge.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (13 februarie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Votează! | Copiază!