- Dumnezeu
- Dumnezeu este nicovala cu care forjăm inutil întrebările noastre.
definiție aforistică de Silvana Baroni din Aforismul în Italia. Antologia Premiului "Torino in Sintesi" (septembrie 2011), traducere de Simona Enache
Adăugat de Simona Enache
Votează! | Copiază!
Este disponibil și textul în italiană.
Antologia aforismului românesc contemporan, ediția a II-a40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!
Vezi aforisme despre religie sau aforisme despre Dumnezeu
1 Iulia Mirancea [utilizator înregistrat] a spus pe 22 martie 2014: |
| Dumnezeu = nicovală? Adică, Dumnezeu -Creatorul universului a ajuns o unealtă?! E, nici chiar așa, doamnă autoare! Și forjăm inutil întrebările noastre? Forjăm ...! Piei Satano! Cum să-l comparăm pe Dumnezeu cu o forjă? Și cum să fie inutil să-i adresăm întrebări? Dumnezeul meu e stânca pe care, peregrin al trecerii mele prin lumea prihănită, nepăsătoare, ambiguă, îmi pun capul prea obosit de incertitudine și mâhnire! Dumnezeu e unicul răspuns la întrebările mele! |
2 daniel stanciu [din public] a spus pe 22 martie 2014: |
| Iulia, ii reprosezi Silvanei ca vede in Dumnezeu o "unealta". Laudabil. Apoi, Ii plasezi inefabila-i hegemonie in regnul mineral. Tipic. |
3 Iulia Mirancea [utilizator înregistrat] a spus pe 23 martie 2014: |
| Daniel (cum e?), ați urcat vreodată un munte până în vârful cel mai înalt? Nu? Atunci urcați! De exemplu, Parângul Mare! Urcați-l și, chiar dacă ați obosit, nu vă opriți până nu ajungeți în locul râvnit! Știți ce o să faceți când veți ajunge acolo? Veți căuta o stâncă pe care să vă puneți capul ... Pentru fericirea dumneavoastră personală, vă urez ca, din când în când, în loc de hegeminie să aveți parte de o stâncă pe care să vă odihniți ... |
4 Agamiță [din public] a spus pe 23 martie 2014: |
| Ah, Doamnă! Câtă vreme trăiți să nu folosiți pernă din piatră! Să nu mai spuneți niciodată că Dumnezeu este un bolovan! Asta ține de fetișismul paleopăgân. |
5 cetățeanul turmentat [din public] a spus pe 23 martie 2014: |
| Aghiuță tot Aghiuță! |
6 Iulia Mirancea [utilizator înregistrat] a spus pe 23 martie 2014: |
| Ah, domnule! Stânca nu este un bolovan căruia îi poți schimba numele, din grumaz! Stânca este granitul de care noi, firicele de nisip spulberate chiar și de o adiere imperceptibilă de vânt, ne izbim constant și, uneori, inutil! Eu cred că n-ați contemplat niciodată o stâncă autentică! Duceți-vă la stânca pe care o invoc eu și veți rămâne mut, în fața sclipirilor veritabile de cuarț și de cristal pur! Duceți-vă unde vă conduc pașii, sir Agamiță! Iar pe mine, lăsați-mă aici, în fetișismul paleopăgân! Aici, stânca mea rezistentă la ambiguitățile oamenilor (așa ca dumneavoastră), îmi oferă cristalul forte de care iubirea mea are nevoie! Eu sunt altcineva! Iar dumneavoastră, se pare, nu puteți înțelege nimic în afară de personalitatea dumneavoastră! Nihil sine deo! |
7 Agamiță [din public] a spus pe 23 martie 2014: |
| Doamnă, Dacă vă luați după Spinoza, Dumnezeu este tot Universul, este stânca cea mai cuprinzătoare, cu apa, aerul și viața ei. Mă pricep la pietre destul de bine. Am fost pe Everest, Aconcagua și Mont Blanc. De aceea Parângul și Omul mă impresionează mai puțin. Nu văd de ce ar sălășui Dumnezeu, Ziditorul Universului, într-un muncel românesc. Are și patriotismul limitele lui. Religiile păgâne vedeau zeii în sau pe forme înalte de relief. Zamolxis, pe Kogaion, Zeus, în Olimp etc. Iar cei ce n-aveau munții aproape (egipteni, mayași etc. își făceau munții lor, piramidali. Lucrurile înalte totdeauna trezesc respect în ochii pigmeilor. Dar eu cred că Dumnezeu cel Adevărat poate fi găsit mai degrabă în inimile oamenilor decât în măreția rece a pietrelor. |
8 Iulia Mirancea [utilizator înregistrat] a spus pe 24 martie 2014: |
| Domnule Cum adică: Dacă vă luați după Spinoza? Ei, nu mă iau după nimeni, domnule alpinist! Și, în niciun caz, după controversa spinoziană! Eu mă iau după ce am învățat de la padre! Padre, de-acolo de sus, îmi dă brânci în troaca de porci, fără glumă, și fără menajamente, dacă mă prinde cu ocaua mică! Ce să zic, e numai cu ochii pe mine! Ați fost pe Everest? E incredibil ce-mi spuneți Sunteți un om fericit, domnule! (Doamne, ce mult mi-aș dori asta!) Brâncuși, însetatul de Supremație, și-a sculptat Coloana Infinită ca să poată fi mai aproape de Dumnezeu! 29 de metri, atât a reușit să urce! Iar dumneavoastră, ați avut privilegiul să fiți de 290 de ori, mai aproape de Cer?! Ei, și cum părea lumea, văzută de acolo, din lăcașul Zeiței Cerului? Mai bună? Și ce v-a zis Divinul? El v-o fi îndemnat, poate, să vă astupați urechile cu ceară ...! Domnule, e impresionant! E covârșitor să poți simți infailibilul -pe Dumnezeu Însuși-, în locul cel mai măreț, din toate locurile create pe Pământ, de mâinile Sale! Numai că ...! Numai că, vă dau o veste șoc: Dumnezeu e pretutindeni! Și Unic! Ci, nu numai pe cel mai înalt vârf al Terei! Căci eu -un pigmei oarecare- voi fi avut privilegiul să mă închin Lui, pe un modest, insignifiant Parâng! Cred că, Dumnezeu-Bunul, va fi vrut să înțeleg măreția acolo, într-un loc umil, sălbatic, pur, necălcat de nimeni înaintea mea! Un altar nou-nouț, pentru un genunchi micuț! Domnule, am invocat Parângul, ca reper individual și nicidecum ca etalon! Cum să-mi fi permis această inadvertență? Dar aveți dreptate: Dumnezeu cel Adevărat sălășluiește în inimile oamenilor! E inefabil ce spuneți! Și, v-aș fi aplaudat îndelung dacă, un eșantion infinitesimal din Adevărul elogiat atât de frenetic și atât de frumos, ar fi putut ajunge concret, ca mostră, în universul făpturii mele: inima! Atenție: în inima mea, EL s-a arătat, neclintit ca o stâncă la văicărelile și mofturile mele! Și, deopotrivă, mângâietor la durere; și iertător; și bun! Ca un prieten! Atenție: nu e relevant, unde îl cunoaștem pe Dumnezeu! Este esențial să-i simțim chemarea; să-i acceptăm plenitudinea să-i recunoaștem imuabilitatea! Uneori, Dumnezeu poate fi stânca ofertantă a odihnei de un minut a osârdiei! Alteori, s-ar putea să fie nișa salvatoare, în care ne înfigem pioletul sau coarda, când escaladăm, de bună voie, urcușul drumului nostru! Mă bucur că ați revenit, cum am dorit! Sesizez și nuanța protocolară, cuviincioasă! Vă mulțumesc! Aș vrea să vă trimit o zambilă din grădinuța mea dar ..., mai bine, nu ... Anul acesta sunt atât de triste .. Abia așteptam să vină primăvara! Dar, după tot zbuciumul unei ierni în care dezamăgirile se vor fi ținut lanț, cum să fi răzbind, niște plăpânde floricele?! Punct! Nu, și de la capăt cu literă mare! Nici și virgulă! Nici în extensie! Doar punct și atât! Am treabă, sir! Altfel, voi rămâne cu impactul Davai Soci, nereperat Și cu dorul de Everest, doar ca vis! Aveți grijă! Mare : voi trece în fiecare zi, să văd, ce vârfuri ați mai urcat! Sir ...?! |
9 daniel stanciu [din public] a spus pe 25 martie 2014: |
| Dumnezeu nu e pretutindeni. E mai mult in ghiocei decat in resturi menajere, e mai mult in inima decat in piatra, e mai mult in sufletul celui smerit, decat in eg-oul celui mandru, e mai mult in cer decat pe pamant. Exista grade ale prezentei lui Dumnezeu in lume. Si, implicit, ale absentei Lui. Muntele impune prin inaltimea lui. Nu degeaba in mitologie greaca (si nu numai) a fost considerat resedinta zeilor. Daca omul e intr-adevar un microcosmos atunci are si el munti interiori. Pe care trebuie sa-i suie in drumul spre Cel care e mai inalt decat orice munte. Miscarea sufletului spre Dumnnezeu este ascendenta, iar imaginea urcusului unui munte greu accesibil e potrivita pentru a o reda. Metaforele au forta lor persuasiva. A le interpreta stricto sensu (cum face gagamita in stilul lui Leo Taxil autorul unei Biblii Hazlii) e un caraghioslac materialist-dialectic. Urcarea pe muntele launtric nu e insa un numar de alpinism. Nu tre' sa infigi un stegulet "personalizat" in varf, ci sa te pierzi in pacla inceputului de lume. |
10 Betty Marcovici [utilizator înregistrat] a spus pe 25 martie 2014: |
| Dumnezeu nu este nici dreptaci nici stângaci, nici aer de sărbătoare, nu câștigă la loz în plic, nici o celebrare a ființei, nici un pește viu, nici o mitocănie, nici rudă cu Cioabă, nici cu Eba, nici cu Bănică. Dumnezeu este în noi și atât. |
11 Agamiță [din public] a spus pe 25 martie 2014: |
| Danielino Stancilievici, Caraghioslîc e un turcism. E caraghios de greșit să-l scrii cu "â"! Că nu sesizezi ironia fină a lui "stricto sensu" arată o dată în plus că ești superficial, ca toți alpiniștii de talia ta, specializați în muntele lui Venus. Muntele lăuntric al lui daniel stanciu. E atât de înalt, încât vârful îi iese prin chelie... |
12 Betty Marcovici [utilizator înregistrat] a spus pe 25 martie 2014: |
| Agamiță, se vede că ți-e foame, i-ai mânca până și chelia bietului Daniel. Dă o fugă până la cămară și mănâncă niște nuci uscate. |
13 Veta M.Arin [utilizator înregistrat] a spus pe 25 martie 2014: |
| Agamiță este cel mai mare alpinist din lume, este singurul om care a urcat până pe puncul de deasupra lui I! |
14 Betty Marcovici [utilizator înregistrat] a spus pe 25 martie 2014: |
| Vetuțo dragă, am înțeles ce vrei să spui, m-ai făcut într-adevăr să zâmbesc. Te pup. |
15 daniel stanciu [din public] a spus pe 25 martie 2014: |
| Gargamel, in privinta cuvantului caraghioslac s-ar putea sa intri in conflict "limbistic" cu baietii care au (re)scris dictionarul explicativ al limbii rrromane. Te las sa le explici lor cum sta treaba cu turcismele. N-am timp de balivernele tale etimologice. In privinta ironiei, te inseli vericule. Cand vorbesti de cele sfinte adopti invariabil stiulul lui "Leo Taxil". Care e amuzant, dar nu e subtil. Daca si-a propus sa fie ironic atunci s-a canonit in van. In materie de exegeza religioasa e la fel de superficial ca Voltaire, insa mai putin dibaci in manuirea verbului. |
16 daniel stanciu [din public] a spus pe 25 martie 2014: |
| Dumnezeu-Tatal nu e prezent pe de-a-ntregul nici macar in Iisus. Nu ii reproseaza Crucificatul: Doamne, de ce m-ai parasit? Adevarul ca o rastingire nu era o priveliste prea nostima. Eu inteleg de ce Tatal, n-a vrut sa asiste la show-ul programat intr-o vneri pe Dealul Capatanii. A vazut ca "Omul nou" n-are nici o sansa sa il regenereze spiritual pe cel vechi. Fiul sau gemea pe cruce, iar niste soldati imbecili jucau babaroase. Iisus a parasit pamantul, dar babaroasele se aud si azi. Alea iacta est! |
17 Iulia Mirancea [utilizator înregistrat] a spus pe 25 aprilie 2014: |
| Dumnzeu nu e pretutindeni? Păi, să vedem, concret, ce răspunsuri avem în Cartea Sfântă: 1. A fost Dumnezeu în groapa leilor, ca gardă de corp a lui Daniel (Bibile, Daniel cap. 3), unde le-a închis gura leilor ca să nu-l înfulece ? 2. A fost în cuptor ca aderent al celor trei tineri -Șadrac, Meșac și Abet-nego- (Biblie, Daniel, cap. 6) unde a protejat pielicica osândiților la moarte pentru credință? Dumnezeu e mai mult în flori decât în resturile menajere? O, sublim! Decor preferențial și onorabil! Dar, să vedem, cum stau lucrurile în realitate: Zilnic, mii de oameni de pe glob, ghiftuiți și hrăpăreți, aruncă la tomberon surplusul de mâncare, căci n-au ce face cu ea (dar n-ar da-o celor hămesiți, pentru nimic în lume, căci e a lor!) iar năpăstuiții soartei se duc și o scot din gunoi și se hrănesc cu ea! Unii, mai zeloși, își fac semnul crucii, mulțumind Cerului! De ce nu se duc acești amărâți să caute ceva de mâncare în ronturile de flori? N-ar fi mai elegant? Oare de ce asociem Existența Atotputernică, doar cu suavitatea? Dumnezeu nu este un bibelou, o mimoză, o bijuterie sau un totem de închinăciune! Dumnezeu e forța absolută a Universului! Și nu stă în Cer, pe cel mai luxox fotoliu, într-un cabinet cu uși capitonate, cu lista locurilor interzise și rău famate, în față! Nu dirijează omul de pe un monitor ultraperformant ci intră după el în toate oalele în care-și bagă coada, fără să-i fiarbă! Nu așteaptă cu mâinile-n sân căci știe ce-i poate pielea, drăcușorului! Dumnezeu poate fi regăsit în absolut toate lucrurile de pe Pământ, frumoase ori nefrumoase! Întrebare cheie: aici există Dumnezeu? Sunt oameni de tot soiul: unii temători de Supremație iar alții constrânși de Satan! Oare noi, din care categorie facem parte? Și, dacă știm că Dumnezeu nu e cu noi, atunci noi, cei ce ne considerăm din prima categorie, ce căutăm, aici? Există locuri unde Dumnezeu e mai mult și locuri unde e mai puțin?! Greșit! Nu există locuri mai privilegiate sau mai puțin egale decât altele! Există cu totul alteceva: neascultare! Anatema primordială a omului (Adam și Eva)! Nu lui Dumnezeu trebuie să-i interzicem locurile degradante și periculoase ci, nouă înșine! Noi îl cărăm cu noi pestetot! Dumneazeu nu este un dizident sau un surghiunit! Pământul, cu tot ce e pe el, este al lui! El a creat pentru om grădina Eden, cu pomul Binelui și Răului și i-a interzis să se atingă de el! Dar omul, ce a făcut? A ascultat el porunca Tatălui?! Nu! L-a obligat să-l izgonească din rai! Da, Dumnezeu l-a evacuat pe om din locuința pe care o spurcase dar, nu l-a părăsit! A căutat soluții reconciliante și tratative sofisticate pentru a-l salva! Dumnezeu-Tatăl nu e prezent în totalitate, nici măcar în Isus? Aberant! A fost cu EL tot timpul și l-a ajutat să îndure sacrilegiul! Dacă n-ar fi fost cu El, Hristos n-ar fi putut rezista până la capăt! Ar fi cedat circumstanței oferite de Ponțiu Pilat, de a retracta mărturisirea Adevărului și de a-și anula identitatea ca Fiu al lui Dumnezeu! Domnule Daniel Stanciu, discursul dumneavoastră poate părea smerit și pertinent! Numai că, iată ce elogiu șocant îi aduceți lui Dumnezeu Însuși: o răstignire nu era o imagine prea nostimă! Ce avem noi, aici? Păi, ce avem? Păi avem stilul lui Leo, pe care i-l reproșați preopinentului dumneavoastră! Deliciul! Stil inconfundabil, marca Daniel Stanciu! Am remarcat și recenzia oferită comentariului meu! E relevantă și succintă! Ați prins, într-adevăr, ideea! Tipic Daniel Stanciu! |