Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Eu nu am strigat în gura mare, eu am scris...

Eu, nu mi-am strigat în gura mare fericirea nebună,
atunci când îmi clocotea în pieptul tânăr gata să-l rupă,
de frică să nu mi-o deoache oamenii răutăcioși,
dar am imortalizat-o în cuvinte simple,
pentru voi, ce-i care mă înțelegeți cu adevărat.
Pentru că, rucsacul iubirii oricât ar fi de greu,
merită cărat în spate toată viața.
Nici durerile sufletului nu mi le-am strigat în gura mare,
deși tare aș fi vrut să o fac, ca să-l scap de poverile lui,
dar m-am bazat pe credință,
toiagul de sprijin al oricărui handicap.
Apoi mi-am zis:
oare, cui îi pasă de zbuciumul meu sufletesc, cu adevărat?
Cui, să mă plâng? Mai bine scriu...
Durerea altuia este cea mai ușoară durere,
pentru că nu o simte decât cel care o are.
Nici singurătatea firii sau ura împotriva viselor neîmplinite,
nu le-am strigat în gura mare,
de frică să nu par excentrică în fața oamenilor,
care abia așteaptă să mă etichiteze,
oameni, care se mulțumesc doar cu sinteza de suprafață a lucrurilor
și mai puțin cu motivația sau profunzimea lor.
Astfel, am învățat să-mi pansez singură sufletul,
învelindu-i rănile cu balsam creștin.
Așa am reușit să-mi stăpânesc de multe ori, puhoiul lacrimilor amare,
gata oricând să se reverse, la cea mai mică slăbiciune a mea
și am înțeles, că sunt lecțiile mele de viață,
care mă ajută să mă înțelepțesc mai repede,
pentru că nimic pe lume nu e întâmplător.
Toate lucrurile au un scop precis, care anume, e greu de ghicit...
Așternându-mi pe hârtie, cu sinceritate, toate gândurile bune sau rele
mi-am ușurat sufletul împovărat de toate greutățile vieții.
Ea, hârtia, mi-a suportat astfel
toate bâlbele scrise cu emoție sau agramat,
pe când majoritatea oamenilor îmi vânează doar greșelile făcute
și mai puțin conținutul sau tensiunea adevărată a cuvintelor sau a faptelor.
În scris stângaci și în muțenia gândului
mi-am găsit un refugiu față de cei din jur,
care nu-mi suportau liniștea enigmatică dobândită cu mare trudă,
dar nici frumusețea interioară câștigată în timp,
care-mi luminează sufletul și fața cu lumina ei discretă,
ascunzându-mi sensibilitatea firii.
Punându-mi deseori ca scut de apărare un comportament jovial,
am scăpat de iscoadele rele gata să-și devoreze prada,
asemenea peștilor Pirania, pentru a compara răutăcios coeficientul de nefericire a lor cu al meu sau cu al celor din jur.
Și vai de acei oameni pe care nefericiții îi vor simții fericiți...
Eu nu am strigat în gura mare, frustrările vieții mele sau bucuriile ei,
eu le-am imortalizat modest, în scris,
pentru că ele, bucuriile și durerile mi-au șlefuit latent caracterul
și m-au înălțat spiritual, pentru oamenii dragi, din jurul meu.
Eu nu am strigat în gura mare, eu am scris...,
numai ce am trăit și simțit cu adevărat,
pentru că eu mi-am descoperit un alt capriciu al firii mele
mult mai frumos și mai înălțător
decât toate celelalte lăsate în urmă,
credința în Dumnezeu,
ocrotitorul și puterea oamenilor sinceri, cinstiți
și a celor care cred cu adevărat în El.

poezie de (22 februarie 2010)
Adăugat de Valeria MahokSemnalează o problemă/completareCitate similare
Votează! | Copiază!

Distribuie

 

1
Gherman Mariana [din public] a spus pe 13 martie 2022:
Până acum niciodată nu am citit astfel de poezie atât de apropiată mie, este superbă! Lumea în zilele de astăzi într-adevăr este foarte crudă și este de ajuns un singur cuvânt să zici, căci tutul poate fi împortiva ta. Pentru mine scrisul este un mod în care îmi expun gândurile astfel ca nimeni să nu mă judece. Mă plâng unei pagini din caiet, ceea ce este bizar, dar știu că ea nu va spune nimănui ceea ce simt eu, fie bune sau rele. Este ca un suflet. Sunt o simplă cititoare, dar ceea ce ați scris este cu adevărat frumos, mi-ați atins sufletul.

Comentariu

Numele (obligatoriu)

Adresa de e-mail (nu e publicată, este important să fie scrisă corect)

Dacă ai cont în Forum, este valabil și pentru comentarii sau alte facilități. Autentificare »

Comentariul trebuie să aibă un ton civilizat și să se refere la subiectul citatului, altfel va fi șters. Pentru mai multe informații despre criteriile pe care trebuie să le respecte comentariile, citiți Regulamentul.

Pentru a discuta despre alte lucruri decât cele care respectă tematica acestei pagini, se poate deschide un subiect în Forum.


Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Discuții similare în Forum

Mai multe în Forum »

Fani pe Facebook