Nuieluşa vie

O şopârlă cât un deget
Tot aleargă fără preget,
Musafir din mirişte
N-are pic de linişte

Şi se-nvârte în livadă
Printre pomi, fără să vadă
Merii grei cu mere coapte
Care chicotesc în şoapte:

"De grăbită ce-i surata,
A pocnit în cap lopata,
A mişcat cu coada sapa
Şi-a vărsat din cană apa..."

Trupul luciu, arămiu,
Fuge ca argintul viu,
Nu spune măcar "pardon"
Parc-ar fi la maraton!

Mă tot uit şi i-am aflat
Pântecele cam umflat.
Uite-acuma s-a oprit,
Mă întreb: ce-o fi zărit?

Ca un sfredel se suceşte
Şi-o gropiţă dichiseşte
Tocmai bună pentru ea,
Nuieluşă sau curea.

Stă în cuib, ce crezi că face?
Scoate ouă. În găoace
Este poate o fetiţă
Sau băiat de şopârliţă.

Cloşcă este bunul Soare,
Fără dânsul puiul moare.
Cuibul cel albit de ouă
Saltă boabele de rouă

Şi din zori spre asfinţit
Cu căldură-i ocrotit.
O s-apară puii care
Îşi vor căuta mâncare

Singurei, fără-ajutor,
C-aşa este legea lor.
Şopârliţa stă pe-o piatră
Caldă, bună ca o vatră

Şi astfel se odihneşte,
Vara încă îi tihneşte.
Ştiţi de ce se tot zorea?
Vine toamna peste ea

Şi puiuţii ei prea mici
Pot fi hrană pentru-arici,
Pentru barză, ului, şoim
Sau pot fi loviţi de om.

O pisică cam neroadă
A lăsat-o fără coadă;
Liţa a avut noroc,
I-a crescut o alta-n loc!

De-o zăriţi voi prin fâneţe,
Uşurel să-i daţi bineţe
Că şopârla-i sperioasă
Şi-o zbugheşte către casă.

Ea e veşnic vânătoare,
Apără livada mare
Şi mănâncă gâze rele
Ferind roadele de ele.

poezie pentru copii de Gabriela Genţiana Groza din Lampioanele vii (2009)
Adăugat de Gabriela Genţiana Groza
Votează! | Copiază!