| daniel stanciu [din public] a spus pe 20 martie 2016: |
| Ideile nu sunt precipitatele alambicului urii. Chiar daca sunt fabricate in singurate ele sunt mai curand tentative de evadare din colivia solitudinii. Iar sentimentul care le anima nu e ura, ci dragostea. Fireste, nu e o iubire altruista, sacrificiala, ci una narcisista. Pur si simplu, inteligentele superioare sunt atat de indragostite de ele insele incat sunt dispuse sa-i iubeasca pe to(n)ti cei care le apreciaza. Ideea comunicata altora este iubirea pe care intelectul dotat si-o poarta siesi atunci cand se vede in oglinda maritoare a intelectului mediocru. |
| Agamemnon [din public] a spus pe 21 martie 2016: |
Danilo!
Pe cât de adormitoare
ți se pare creația cioraniană,
pe atât de neadormită
este ura ta de însingurat
față de opera acestui om.
Îți repet invitația!
Dacă ești așa tare
în foale
scrie tu alte silogisme
mai bune,
cu "inteligența superioară"...
Și dă fuga cu ele
la Gallimard.
Niciodată nu se știe
din ce tufă de mărăcini
sare iepurele cel genial.
Cioran a avut mare ghinion.
A murit înainte să se afirme pe net
marele său critic daniel stanciu.
Păcat!
Dacă și-ar fi însușit
inestimabilele observații
ale inestimabilului estetician stanciu,
(făcute obiectiv, cu inteligență superioară)
Cioran ar fi putut obține
rezultate incomparabil mai bune.
Dar,
cum Cioran s-a dus,
inestimabilul stanciu
își toarnă
inestimabilele elucubrații anticioraniene
în oglinda măritoare
a mediocrelor noastre intelecte. |
| daniel stanciu [din public] a spus pe 21 martie 2016: |
| E intr-adevar intristator ca Emil n-a avut privilegiu sa fie tarnuit de criticuletul stanciu. Si cand te gandesti ca ar fi putut totusi, daca al doilea personaj l-ar fi combatut pe la 20 de ani.... La varsta respectiva entitatea cu pricina inca il aprecia pe marele eseist. Era o entitate tanara si impresionabila la idei si acte de limbaj exagerate. Fireste obiectiile "criticului" i s-ar fi parut autorului insignifiante si resentimentare. Adica taman pe calaopodul estetic pe care l-a cultivat dumnealui. |
| Agamemnon [din public] a spus pe 22 martie 2016: |
Domnule Stanciu,
Este înduioșătoare pledoaria Dv.
pentru reabilitarea sărmanului Cioran,
cercetat prin lupa Dv. demiurgică
de stăpân al adevărului absolut.
Cioran nu este un filosof,
ci un ESEIST.
Opera sa este compusă
din eseuri, adică,
(tradus în limba lui Parpanghel),
din ÎNCERCĂRI.
Eseistul nu DECRETEAZĂ
adevăruri estetice
(fundamentale și imuabile)
asemenea eului Dv. narcisist)
Eseistul ÎNCEARCĂ
să surprindă lumea
din unghiul său personal,
cu mijloace stilistice proprii.
(Cioran este unul din marii stiliști)
A-l demola,
pentru că abordarea sa PROPRIE
nu vă convine,
diferă de așteptările Dv
(transformate în sistem absolut de referință)
e nepermis din partea unui om citit,
care a memorat atâtea neologisme,
ca Dv.
Calapodul estetic al lui Cioran
a convins un public restrâns
(mondial și rafinat),
dar și un aparat critic select
alcătuit din profesioniști.
Și nu din urechiști
pripășiți pe saituri tolerante,
care acceptă și elucubrații.
Pentru că,
la urma urmei
și elucubrația este o opinie.
Aventura existențială a lui Cioran,
care se împlinește artistic
departe de bâlciul Parpangheilor erudiți,
în chiar capitala culturală a planetei
arată cât de nociv, cât de toxic,
este mediul "intelectual" mioritic
pentru un creator de geniu.
Regula se verifică
și în cazul altor spirite naționale:
Eliade, Ionesco, Brâncuși etc.
Dar chiar și așa,
după ce a scris și a creat
în Franța și pentru gloria limbii franceze
se mai găsește câte un personaj
rătăcit din Țiganiada,
gata să-și susțină,
cu o tenacitate obsesivă,
disprețul față de un creator emblematic
al eseisticii de scurt metraj. |
| daniel stanciu [din public] a spus pe 22 martie 2016: |
Cioran e un filosof, e drept de mica anvergura. Un fel de existentialist in varianta carpato-danubiana. Fidel profesorului Nae (nu Catavencu) Cioran a profesat (neacademic) trairismul. Toti criticii calificati (cu sau fara aparat de inalta precizie intelectuala) il califica drept "filosof". Asa ca n-are nici un rost sa-l excomunicati din confreria "iubitorilor de intelepciune". Ar trebui sa constatati ca marile carti de istorie a filosofiei contemporana daca il consemneaza, il acorda putina atentie si spatiu discursiv.
In privinta florilor de stil cioraniene, eu insumi le-am recunoscut mireasma de crin imperial (superba, dar daca e inhalata in exces si in camarute mintale si auriculare mici - cazul meu, desigur - dauneaza). E si un eseist, fara doar si poate, insa textele sale sunt mai apropiate de specia eseului filosofic, decat de eseul literar.
Eliade, Eugen Ionescu si Brancusi sunt din alta categorie valorica (evident, una superioara). In cultura si in box categoriile sunt importante. Ma mir ca un pugilist comentatoristic ca dvs. nu tine cont de acest lucru.
Sa acceptam ca eseul e o incercare (desi e discutabil pentru ca specia filosofica a eseului in mediul britanic se apropie de tratat vezi bunioara "Eseu asupra intelectului omenesc" a lui Locke). Prin urmare, Cioran este un maestru al incercarilor. El nu face diverse afirmatii, ci incarca sa le faca, nu transmite idei, ci incerca sa ni le comunice. Cand se ducea la dame presupun ca le aborda in aceeasi maniera: "Ce faci, Emile?/ Incerc sa va pup!/ Si de ce nu ma saruti?/ Fiindca daca as reusi, n-as mai fi eseist." la cate eseuri (nerugbistice) a scris ai zice ca e un incercat (un expert) al incercarilor. Si daca tot a capatat atata experienta, n-ar fi stricat ca incerce si altceva. Adevarul e ca a mai incercat. A scris aforisme. Sau pardon: a incercat sa le scrie, fiindca, nu-i asa, le-as ticluit dupa metoda eseistica...
Ar mai fi ceva. In eseurile sale Cioran adopta un ton rezolut, sententios total nepotrivit pentru niste incercari. Uneori e atat de transant (apodictic), incat e greu sa accepti caracterizarea amicului sau Tutea, cum ca ar fi un "sceptic de serviciu". |
| Yorick [din public] a spus pe 22 martie 2016: |
| Care capră? |
Cartea "Caiete 1957-1972" de Emil Cioran este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la