Puterea cuvântului scris
Pe când, pe tăbliță scriam,
Scrijelind cu-n condei ascuțit
Mirată îmi descopeream
Numele ce mi-l port smerit.
Bătrâna ce mi-a pus în mâini,
Tăblița cu ramă de lemn
Mi-a dat toată dragostea sa
Și cel mai cuminte îndemn.
Și, parcă-mi dădea o icoană,
Un odor al său mult iubit.
Mi-a rămas în suflet, o mamă
Ce-o plânge azi, gândul cernit.
N-a prins să vadă-n-sfârșit,
Din mâna ce-odată-a condus
Pe-o mică tăbliță de scris:
Omagiul, din suflet adus!
poezie de Ioana Voicilă Dobre din Între verde și albastru
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre mâini
- poezii despre iubire
- poezii despre suflet
- poezii despre smerenie
- poezii despre prezent
- poezii despre plâns
- poezii despre mamă
- poezii despre lemn
- poezii despre icoane
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.