Aştept anul unu

Aştept anul unu.
Anul păcii între popoare.
Ale istoriei mari abatoare
Vor fi dărâmate.

Inima mea de pe-acum murmură: "Frate,
Iartă-mă pentru urile strămoşeşti
Şi-n numele suferinţelor omeneşti,
Dă-mi mâna".

Şi eu am muşcat ţărâna
Şi-am plâns.
Cei scumpi erau morţi şi focul căminului stâns,
În patria incendiată.
Sângele lumina, auroră ciudată.
Zare după zare cădea,
Înainte şi-n urma mea.

Treceam fruntarii, râuri şi munţi.
Şi nimeni nu era mai mare ca marii
Soldaţi anonimi.
Înfricoşaste, cenuşii mulţimi
Din calea noastră se trăgeau ca apa.
Obuzele ucideau şi săpau toată groapa
Copilului nevârstnic şi mamei.
Apoi, spectrul foamei
Colinda câmpiile pustiite.

În vremea asta, iahtul cu punţi aurite
De soarele Sudului
Plutea ca o pasăre imaculată.
Miliardarul îşi fuma havana:
"O, lume minunat aşezată!"
(Viermele îngrăşându-se-n rana
veşnic însângeratei omeniri...)

Frate, să nu mai avem amintiri
şi visuri şovine.
Tu făureşti unelte ca şi mine.
Lucrezi pământul. Poate scrii cărţi.
Sunt vetre sărace şi-n alte părţi
de lume, şi eu te cunosc după faţă
că-n fiecare zi te scoli dimineaţă,
şi seara te culci târziu.

Dă-mi mâna, să dărîmăm abatoarele
istoriei. Ieşi din sicriu
şi priveşte: răsare soarele.

poezie clasică de Magda Isanos din Cântarea munţilor (1945)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Votează! | Copiază!