Atâtea gânduri
Frunzele vieții noastre mutilate
Au inundat mărețele păduri
Și-au astupat cărările umblate
De dimineți cu rotunjite guri.
Se depărtează piscurile toate
Ce-n calea unui gând se înfiripară
Cad funigei rănindu-ne în coate
Și stropi de vis din pleoape se strecoară.
Atâtea gânduri au plecat de ieri
Astăzi nimic nu mai există.
Mai sunt cumplitele dureri
Și -o lume-ntemnițată-ntr-o batistă...
poezie de Ion V. Nica din Albumul cenaclului buzoian prin corenspodență "Prietenia" (1977)
Adăugat de Girel Barbu
Votează! | Copiază!
